Șase tineri acuzați că au sechestrat și violat o fată într-o mașină au fost reținuți
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, tânăra a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeași seară, de către șapte tineri, unul dintre aceștia nefiind încă prins de către polițiști, ambele violuri petrecându-se într-o mașină, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, aceștia oferindu-se să o conducă acasă cu mașina. Tinerii au mers însă pe un câmp din apropierea localității Văleni, chemând alți patru prieteni din sat. Trei dintre aceștia au sechestrat-o în mașină pe fată, iar apoi au violat-o, așa cum reiese din cercetările polițiștilor, în pofida insistențelor victimei de a fi condusă acasă.
Ulterior, cei șase vasluieni s-au mutat cu mașina pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde și-au mai chemat încă un prieten, patru dintre aceștia, alții față de prima dată, abuzând-o sexual pe tânără.
„După aproximativ trei ore de la întâlnirea cu cei doi tineri, victima a fost condusă acasă și a fost sfătuită să nu povestească despre cele întâmplate. Tânăra le-a relatat însă părinților că a fost abuzată sexual, fiind sesizate Poliția și Ambulanța prin numărul de urgență 112. Polițiștii au declanșat o anchetă, victima fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.
Pe baza descrierilor făcute de către fată, șase din cei șapte tineri au fost prinși și reținuți de către polițiști, fiind prezentați, în cursul după-amiezii de miercuri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă pentru viol și lipsire de libertate. Polițiștii continuă căutarea celui de-al șaptea tânăr acuzat de viol.