Satul în care s-a născut patriarhul Daniel, fruntaș la prezența la vot cu 300 la sută
Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral Central, duminică, la ora 18.50, la secția de votare deschisă în satul Dobrești, din județul Timiș, care aparține de comuna Bara, a fost înregistrată o prezență la urne de 296 la sută.
În total, au votat 92 de persoane, dintre care 70 pe listele suplimentare și 22 pe cele permanente.
În satul Dobrești s-a născut și Patriarhul Daniel, la data de 22 iulie 1951.
De asemenea, la secția de votare deschisă la Colegiul „Ion Vidu” din Timișoara, aflată în Complexul Studențesc, prezența la urne este de 154 la sută, fiind înregistrați 835 de votanți, dintre care 639 pe listele suplimentare și 196 pe cele permanente. De altfel, la această secție buletinele de vot au fost suplimentate, ca urmare a numărului mare de studenți care au venit să voteze pe listele suplimentate.
Totodată, și la secția deschisă în localitatea Pădurani, tot din județul Timiș, este înregistrată o prezență de 143 la sută. În total, până la ora 18.50 au votat 86 de persoane, dintre care 54 pe listele suplimentare și 32 pe cele permanente.
Din județul Timiș, pe listele electorale permanente sunt înscriși 625.645 de alegători. În tot județul sunt organizate 599 de secții de votare.