Sava: Nu au fost cerute demisii încă, dar nu este exclusă o demisie în bloc a liderilor PNL de la sectoare
Întrebat, duminică de Mediafax, dacă este luată în calcul o demisie în bloc a liderilor PNL de la sectoare, Răzvan Sava a răspuns: „Da, aceasta este o variantă care se vehiculează, dar nu este chiar ultima variantă”.
Chestionat dacă se așteaptă la decizii de demitere a liderilor organizațiilor liberale, luni în BEX, Sava a spus că va fi făcută o analiză cu privire la scorurile obținute de PNL București și filialele de sector la alegerile europarlamentare, însă „orice este posibil”.
„Nu neapărat. Se va face o analiză din care se vor analiza inclusiv datele obținute pe București, obținute de către filiala București și cele de sector. Vom vedea mâine (luni – n.r.) ce se va întâmpla, discuțiile care vor avea loc în BEX și hotărârea care va fi luată. Așteptăm analiza ca să vedem despre ce e vorba. Orice este posibil. În urma analizei se va lua o hotărâre, dacă rămân în aceeași configurație Bucureștiul sau nu. Încă nu este nimic sigur. Nu au fost cerut demisii încă”, a explicat liderul PNL Sector 4.
Acesta a adăugat că a existat o discuție referitoare la rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European.
„A fost și o discuție legată de rezultatul la alegeril europarlamentare. Nu este un rezultat foarte bun comparativ cu ce s-a obținut la celelalte filiale din țară, dar trebuie să vedem ce rezultă în urma analizei. Dacă putea fi îmbunătățit, dacă acela era scorul mare, dacă nu se putea face nicio îmbunătățire”, a completat Sava.
El a precizat că liderii PNL de sector vor fi prezenți la ședința Biroului Executiv al partidului care va avea loc luni, la Parlament de la ora 11.00.
Cristian Bușoi conduce filiala PNL București, Victor Picu este lider PNL Sector 1, Anca Boagiu este președinte PNL Sector 2, Florin Alexe la PNL Sector 3, Răzvan Sava la PNL Sector 4 , Cristian Marian Olteanu la PNL Sector 5 iar Cornel Pieptea la PNL Sector 6.
Surse liberale au declarat, pentru MEDIAFAX, că la ședințele Biroului Executiv și Biroului Politic Național ale PNL de luni, Rareș Bogdan este posibil să fie validat să preia șefia PNL București, înlocuindu-l pe Cristian Bușoi.
Schimbarea lui Bușoi ar putea fi decisă după ce organizația PNL București a obținut un scor foarte slab la alegerile europarlamentare, cam jumătate din scorul general al partidului, au precizat sursele citate.
Conducerea partidului ar mai putea formaliza și înlocuirea lui Florin Alexe de la șefia PNL Sector 3, o decizie luată de liberali în martie 2018, dar care a întârziat să fie pusă în aplicare. Motivul schimbării lui Florin Alexe este „pactizarea” cu PSD, în contextul relației și colaborării sale cu primarul Sectorului 3 Robert Negoiță.
Și Cristian Olteanu ar putea fi demis de la șefia PNL Sector 5 au mai spus, pentru Mediafax, sursele citate.
Liberalii se vor reuni, la Parlament, în ședința Biroului Executiv, luni de la ora 11.00, urmând ca de la 13.00 să aibă loc Biroul Politic Național.