Sava (SRI): Cei opt etnici palestinieni au legături cu organizații teroriste active internațional

Sava (SRI): Cei opt etnici palestinieni au legături cu organizații teroriste active internațional
Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că cei opt etnici palestinieni pentru care s-a cerut expulzarea au legături cu organizații teroriste internaționale și intenționau să realizeze o structură de sprijin în România pentru migrația unora dintre membrii acesteia.
Publicat: 24/08/2012, 16:25
Actualizat: 16/12/2013, 01:25

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că cei opt etnici palestinieni pentru care s-a cerut expulzarea au legături cu organizații teroriste internaționale și intenționau să realizeze o structură de sprijin în România pentru migrația unora dintre membrii acest

„În perioada aprilie – august 2012 SRI a investigat informativ și a documentat activitatea unei rețele de etnici palestinieni cu legături în sfera unor entități teroriste. Cele opt persoane au ajuns și au încercat să se stabilească în România utilizând filierele de migrație ilegală cu punct de plecare în zona Orientului Mijlociu. Intenția acestora era identificarea posibilităților de constituire în țara noastră a unei eventuale structuri de sprijin pentru activități de migrație ilegală ce puteau fi accesate de membri au unor organizații teroriste active la nivel internațional”, a declarat Sava.

El a mai precizat că măsurile de expulzare efectivă vor fi realizate în perioada imediat următoare momentului în care rămâne definitivă decizia instanței, de către reprezentanții Ministerului de Interne.

„Măsurile ofensive de cunoaștere, documentare și destructurare ale SRI față de membrii rețelei s-au finalizat prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a susținut în instanță declararea celor opt persoane indezirabile pentru o perioadă de 15 ani. Îndepărtarea de pe teritoriul național va fi pusă în aplicare de MAI în perioada imediat următoare, după rămânerea definitivă a hotărârii instanței”, a mai explicat Sava.

Serviciul Român de Informații a cerut Parchetului Curții de Apel București declararea ca indezirabile a opt persoane din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, „din motive de securitate națională”, fiind suspectate de „acțiuni subversive” în favoarea unor grupări teroriste.

Propunerea a fost formulată de SRI – Autoritatea Română cu competențe în domeniul securității naționale, informează, vineri, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

La data de 22 august, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, conform dispozițiilor din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, a sesizat Curtea de Apel București „pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii de declarare ca indezirabil a unui grup de opt persoane provenind din Orientul Mijlociu, pe o perioadă de 15 ani, pentru motive de securitate națională”.

„În cauză au rezultat indicii privind desfășurarea de către aceste persoane de acțiuni subversive în favoarea unor grupuri considerate teroriste de către organismele internaționale”, a precizat sursa citată.

Astfel, în perioada aprilie – august 2012, cele opt persoane au urmărit verificarea posibilităților de constituire în România a unei eventuale structuri de sprijin pentru activități de migrare ilegală ce puteau fi accesate de membrii unor organizații teroriste active la nivel internațional, menționează Parchetul Curții de Apel București.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal