Scandal ca la ușa cortului între Băsescu și Firea. Edilul Capitalei: Poate sunteți savant de bodegă / Fostul președinte: Sunteți primarul 3 de zero

Publicat: 09 06. 2019, 22:09

„Doamna Firea, căreia îi place să spună sunt al doilea om cu număr de voturi pentru republică, așa este însă dânsa a câștigat cu 18%. Chiar dacă până acum Firea a reușit să păcălească pe imagine, doamna Firea a gestionat atât de prost resursa Capitalei pentru că ea însăși ne spune că e în faliment primăria Capitalei. I s-au luat 400 milioane dintr-un buget care depășește un miliard”, a fost declarația fostului președinte Traian Băsescu, la România Tv.

După câteva minute, prezentatorul a anunțat că Gabriela Firea cere drept la replică.

Relatăm integral schimul de replici:

Gabriela Firea: Nu e prima oară când dl Băsescu minte. Îmi pare rău că a fost și primar și om politic cu experiență să mintă. Și acum și acum 2 ani suma a fost de maxim 600 milioane euro din care dumnealui știe că sunt bani care merg către transportul în comun și către termie. A veni și să spui că bugetul Primăriei Capitalei e de un miliard de euro. Să mai dea lecții cui mai crede. Poate are și o soluție cum vom plăti primăria datoriile către Costică Constanda, provenite de pe vremea domniei sale. E atăt de simplu să vii într-un studio de TV și să spui că X are atâtea șanse. Ce șanse avea domunl Băsescu? Eu înțeleg următorul lucru că nu trebuie să venim la televizor să mințim.

Traian Băsescu: Uitați-vă minciuna fără rușine. Spune că nu are bani dar a cheltuit bani ca să înființeze 22 de companii care au fost declarate ilegal infiintate de instanță, dar a băgat în clientela politică 200 milioane. Doamna Firea mințiți.

Gabriela Firea Dacă nu aveți informații corecte nu mai mințiți.

Traian Băsescu Mințiți fără rușine. Eu știu că proveniți din trustul Intact unde asta e viața cu minciunile, dar nu puteți minți la nesfârșit.

Gabriela Firea: I-ați păcălit pe oameni. Dacă vreți ne vedem la judecată. Să demostrați instanței că s-au dat acești bani. După părerea mea, ar trebui să vă fie jenă.

Băsescu Vreți dvs care nu mințiți să arătați bucureștenilor cum ați făcut praf bugetul primăriei cu cele 22 de firme, cum ați făcut excursii în Grecia pe all inclusive, cum ați cheltuit pe spectacole de dimineața până seara.

Gabriela Firea: Sunteți un mincinos și cred că veți ieși din politică ca un mincinos.

Traian Băsescu: Sunteți obligată să veniți cu documente care arată cheltuielile pe care le-ați făcut. Vedeți hotărârile judecătorești și pe urmă mă căutați. Dar de ce nu plătiți. Credeți că asta e replică? Mințind. Eu nu vă spun de cea mai joasă speță. Dar dvs vă puteți permite? Arătați bucureștenilor pe ce ați cheltuit banii. Ați risipit banii pe afacerile dvs și cele din Ilfov.

Gabriela Firea: Sunteți în afara subiectului. Încă o dată să vă fie rușine.

Traian Băsescu: Lăsați-o cu rușinea, că dacă v-ar fi cât de cât rușine ați arăta pe ce ați cheltuit banii Capitalei.

Gabriela Firea: Sunteți primarul zero. Un mincinos atât ați fost și vădă că și acum la bătrânețe arătați că ați rămas tot un mincinos. Nu ați făcut nimic la Primăria Capitalei, nu ați făcut nimic ca președinte

Băsescu: Suneți primarul 3 de zero al Capitalei. Zero primar.

Gabriela Firea: Un mincinos și așa ați rămas și la bătrânețe

Taian Băsescu: Poate vă dovedesc că nu-s bătrân De unde până unde mă scoateți bătrân?

Traian Băsescu Nu vreau ca un demagog rușinos să spună pe ce ați cheltuit bugetele. Replica se dă cu inteligență, nu cu minciuni.

Gabriela Firea: Primarul general Băsescu zero. A trebuit să vină Videanu, Oprescu să facă ceva.

Traian Băsescu Dvs nici câini nu fugăriți. Nu am nimic cu dvs, am cu minciunile pe care le spuneți. Dezinformați continuu.

Traian Băsescu Vă deranjează savanții?

Gabriela Firea: Poate sunteți un savant de bodegă, nu de bibliotecă. Din păcate, ieșiti din politică foarte urât.

Traian Băsescu: Dar cine v-a spus că ies.

Firea Nu mi-e frică de gura dvs spurcată.

Băsescu Dvs puteți convinge bucureștenii într-un singur mod, arătați cum ați cheltuit banii. Ce s-a văzut doamnă? S-a văzut că am stat fără apă caldă toată iarnă.

Firea Păi Radetul era. Dvs erați atunci primarul Capitalei.

La câteva minute de la schimbul de replici, invitat la B1 Tv, Traian Băsescu a făcut referire la schimbul de replici cu primarul general: „Tocmai vin de la o dezbatere cu doamna Firea pe bugetul Capitalei. Păi e declarat (falimentul – n.r.) de doamna primar. Eu zic că doamna este un primar responsabil când spune că e în faliment nedeclarat. Când ai un buget peste un miliard de euro. Sigur are de plătit subvenții, dar cine a pus-o să spună acum că primăria e în faliment nedeclarat, dar a înființat companiile acelea”.

Întrebat dacă ar lua în considerare o candidatură pentru Primăria Capitalei, Băsescu a spus: „De ce nu (să candidez la Primăria Capitalei – n.r.)? 160 la 200 milioane de euro a băgat în companiile pe care le-a înființat pentru a își finanța clientela. Asta e stilul PSD, angajează bugetari ca să primească voturi. Eu nu spun că nu sunt, dar ce vă pot spune e că PMP nu a votat înființarea acestor companii. Nu spun că nu sunt și oameni de la PMP, pentru că Bucureștiul are toate cateforiile de partizani. Problema e să nu te plângi. E prima oară când aud că Bucureștiul intră în faliment. Nu e de joacă. Gândiți-vă câtă risipă.”

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru