Scandal cu arme albe la Pitești! Fiul unei judecătoare, acuzat că și-a tăiat prietenii
Fiul unei judecătoare din Pitești a declanșat un conflict cu prietenii săi pe care i-a tăiat după ce s-a certat cu ei. Tânărul în vârstă de 16 ani a fost reținut de polițiști.
Știrea inițială
Tânărul în vârstă de 16 ani a rănit alți doi minori și a fost reținut de polițiștii din Pitești. Acesta, în calitate de suspect, urmează să fie prezentat vineri în faţa magistraţilor pentru stabilirea măsurilor preventive.
Fiul unei judecătoare, acuzat că și-a tăiat prietenii
„În ziua de 10 septembrie, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi cu privire la un conflict între mai mulţi minori, în cadrul căruia doi dintre aceştia au suferit leziuni. Agresorul, în vârstă de 16 ani, a fost identificat la scurt timp de către poliţişti şi condus la sediul poliţiei”, informează IPJ Argeş.
De asemenea, pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„După administrarea probatoriului, poliţiştii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, l-au reţinut pe minor pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie propuse măsuri preventive”, mai arată sursa citată.
Presa locală susține că tânărul și-a rănit prietenii cu un cuțit, aceștia având nevoie de îngrijiri medicale. Se pare că scandalul dintre adolescenți a fost surprins și de o cameră de supraveghere din zona în care a avut loc incidentul.
Unul dintre cele mai recente scandaluri între adolescenți este cel care a avut loc în localitatea Albești, județul Mureș, unde o tânără de 18 a fost bătută de una de 22 de ani. Potrivit IPJ Mureș, polițiștii s-au sesizat din oficiu după ce pe o rețea de socializare au apărut imagini cu două tinere care s-au agresat.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției 10 Sighișoara, a rezultat faptul că, în 17 august, în timp ce se afla pe raza localității Albești, o tânără de 22 de ani, din comuna Vânători, județul Mureș, pe fondul geloziei, ar fi agresat o fată de 18 ani din comuna Corund, județul Harghita.