Scandal după scandal. Un medic din Craiova este din nou în centrul unei dispute după ce s-a bătut și certat cu colegii în secție

Scandal după scandal. Un medic din Craiova este din nou în centrul unei dispute după ce s-a bătut și certat cu colegii în secție
Publicat: 28/05/2019, 19:08

Scandalul dintre medicii de la secția de Urologie a Spitalului Județean din Craiova a fost aplanat de polițiști, care au deschis dosar de cercetare penală pentru loviri sau alte violențe pe numele medicului Mugur Riza.

De asemenea, oamenii legii au decis să îl amendeze pe urolog cu suma de 1.000 de lei.

„În cursul zilei de marți, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unei altercații între mai mulți medici de la un spital din Craiova. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională unuia dintre medicii implicați în altercație, pentru proferare de injurii”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului județean Craiova, dr. Cristina Geormăneanu a spus că și la nivelul unității medicale s-a constituit o comisie de disciplină.

„Am fost anunțați de șeful secției de Urologie cu privire la faptul că a avut loc o altercație în apropierea blocului operator între medicul Riza și mai mulți colegi. La nivelul spitalului s-a constituit o comisie de anchetă pentru a stabili cauzele acestui conflict. Vor fi chemați toți medicii implicați în altercație. La nivelul comisiei de disciplină vor fi analizate și alte sesizări formulate de medici la adresa doctorului urolog Riza în care reclamă un comportament inadecvat. Ultima sesizare a fost înregistrată luni”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Craiova.

Doctorul Riza a fost concediat anul trecut în luna octombrie pentru abateri disciplinare consemnate și la Comisia de disciplină a unității medicale. Acesta a atacat în instanță concedierea și magistrații i-au dat câștig de cauză la sfârșitul lunii trecute.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
BAC 2024 | Avem subiectele care au picat la limba maghiară, la proba de azi...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
Claudia Pătrășcanu, dezvăluiri despre vacanța cu Gabi Bădălău în Paris: 'Am fost cu iubirile mele!'...
S-a pozat în costum de baie, dar toți au CRITICAT-O că s-a îngrășat mult! Mesajul...
Vremea 8 iulie - 5 august 2024. Val de aer tropical în Luna lui Cuptor....
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cine este principalul suspect în cazul atacului cu acid din Călărași! Anchetatorii au aflat că...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Peste 50 de mașini găsite abandonate. Printre ele se numără modele interesante - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
ELENA UDREA va fi eliberată? Veste uriașă pentru fostul ministru. Va primi despăgubiri
Dan Negru, furios că se închide Valea Oltului. Este incredibil ce a spus
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, despre boala cumplită cu care mama lui s-a confruntat. Ce spune antrenorul despre...
Noi acuzații grave la adresa rapperului Sean "Diddy" Combs. Artistul a primit numeroase plângeri în...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Un compus natural din măsline ar putea trata diabetul și obezitatea
×