SCANDAL ÎN ASIGURĂRI. Directorul general și șefii de sucursale OMNIASIG, suspectați de falsificare a polițelor
Directorul general și alți peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectați de anchetatori de implicare în falsificare de polițe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, ancheta vizează mai multe persoane, printre care ar fi și directorul general al societății de asigurare Omniasig, precum și toți directorii de sucursale și directorii de vânzări. Infracțiunile vizate sunt cele de abuz în serviciu și fals intelectual
Cercetările nu vizează și clienți ai Omniasig, aceștia fiind considerați cumpărători de bună-credință.
Conform surselor citate, atunci când un client se prezenta pentru a-și încasa polița de asigurare, reprezentanții societății îl despăgubeau, evitând astfel controale generate de eventualele reclamații ale unor clienți nemulțumiți.
În acest dosar, procurorii au făcut, miercuri, 49 de percheziții simultane la sedii centrale și sucursalele societății. La acțiune au participat și aproximativ o sută de ofițeri de poliție judiciară de la Direcția de Investigare a Fraudelor, cu suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.
„‘ASF a luat act de comunicatul oficial al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind perchezițiile derulate la o societate de asigurarări. Pe măsură ce Parchetul va oferi mai multe informații, ASF va dispune măsurile care sunt în competența sa”, a transmis ASF remis MEDIAFAX.
Polițiștii estimează că de la sediile Omniasig vor fi ridicate, în urma perchezițiilor de miercuri, „mai multe camioane de acte”, urmând ca, în zilele următoare, să fie audiați și directorii societății.
Potrivit ZF, Omniasig, a doua companie din piața asigurărilor generale, a subscris anul trecut prime în valoare de 881 milioane de lei (200 mil. euro), cu 14% sub nivelul din 2012, pe fondul restructurării portofoliului de asigurări auto, care reprezintă circa 60% din afacerile asigurătorului. Compania controlată de asigurătorul austriac Vienna Insurance Group (VIG) nu a precizat valoarea rezultatului înregistrat anul trecut, cel mai probabil fiind vorba de o pierdere pentru al treilea an consecutiv. Omniasig raportase o pierdere de 228 milioane de lei în anul 2012, pe fondul creșterii costurilor cu daunele și în contextul cheltuielilor excepționale generate de procesul de fuziune cu BCR Asigurări.
Omniasig: Unicul obiect al verificărilor îl constituie situația polițelor de asigurare de locuințe
Unicul obiect al verificărilor desfășurate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în cadrul Omniasig este situația polițelor de asigurare de locuințe emise de companie în a doua jumătate a anului 2013, a anunțat miercuri Omniasig.
„Unicul obiect al acțiunii de verificare desfășurată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul Omniasig este situația polițelor de asigurare de locuințe emise de compania noastră în a doua jumătate a anului 2013, respectiv în perioada de intrare în valabilitate a polițelor PAD. Compania noastră va colabora pe deplin și va pune la dispoziția autorităților toate documentele și informațiile solicitate. În același timp, am demarat o investigație internă pentru a lămuri în întregime această situație”, se arată într-un comunicat al Omniasig.
Activitatea curentă a Omniasig nu este în niciun fel perturbată de aceste verificări, se mai spune în comunicat.
Perioada pentru care se face verificarea polițelor emise de Omniasig se suprapune cu modificarea legislației pentru polițele obligatorii de locuințe.
Astfel, Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor a fost modificată la finele lunii iulie.
De la acea dată, societățile de asigurare autorizate să preia riscuri de catastrofe naturale pot încheia – pentru aceste categorii de riscuri – asigurări facultative ale locuințelor numai pentru partea din suma asigurată ce excede suma asigurată obligatoriu prin PAD (10.000 sau 20.000 euro).
Potrivit Mediafax, după apariția noilor reglementări, Allianz-Țiriac, Omniasig, Asirom și alți 17 asigurători au semnat parteneriate cu PAID pentru distribuirea poliței de asigurare obligatorie a locuinței
Șeful Direcției de Investigarea Fraudelor: Verificăm peste un milion de documente de la societatea de asigurare
Șeful Direcției de Investigarea Fraudelor, Alexandru Ioniță, a declarat miercuri că în ancheta privind societatea de asigurare vor fi verificate peste un milion de documente, urmând să se stabilească modul de operare și gradul de vinovăție al persoanelor implicate.
„Suspiciunile pe care noi le avem privesc realitatea și modul de întocmire al polițelor de asigurare, pentru care pot să vă spun faptul că nu există nicio suspiciune privind reala lor și corecta lor întocmire vizavi de persoanele fizice care au beneficiat de aceste polițe, deci persoane care au beneficiat în mod corect și de bună-credință. Verificările noastre vizează ridicarea acestor documente”, a spus șeful Direcției de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Române, într-o conferință de presă privind perchezițiile care au fost făcute miercuri la sedii centrale și sucursale ale Omniasig.
Întrebat câte polițe de asigurare în cazul cărora ar exista suspiciuni vor fi verificate de anchetatori, Ioniță a spus că este vorba de „peste un milion de documente”.
Întrebat când a fost demarată ancheta, Ioniță a spus că verificările au început la jumătatea anului 2013, dar s-au făcut în prezent, atât în Capitală, cât și al nivelul serviciilor județene de investigare a fraudelor. Potrivit lui Ioniță, anchetatorii au fost sprijiniți de Serviciul Român de Informații în această anchetă.
Întrebat despre modul de operare și în ce au constat ilegalitățile în acest caz, Ioniță a spus că nu poate oferi detalii la acest moment, ancheta fiind demarată doar pe baza unor suspiciuni. El a precizat că modul de operare va fi stabilit cu precizie doar după centralizarea documentelor ridicate în urma celor 49 de percheziții și evaluarea acestora de către anchetatori.
Surse judiciare au declarat pentru gândul că reprezentanți ai Omniasig au antedatat contracte de asigurare aferente polițelor de asigurare obligatorii pentru locuințe, vândute din a doua jumătate a anului 2013, iar prejudiciul creat PAID – Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale, care emite asigurările obligatorii pentru locuințe – este estimat la sute de mii de euro.
Cei mai mari acționari ai PAID sunt Astra, Groupama și Gothaer România, fiecare cu 15%. Generali România are o participație de 11%, iar ABC Asigurări, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins, Grawe România și UNIQA România dețin câte 5,5% din acțiuni. Primele polițe PAD au fost emise de PAID în iulie 2010.