Scandal la Rezidențiat: „De ce se permite recorectarea grilelor cum vor alții, de capul lor, și nimeni nu zice nimic?”. Rectorul le transmite candidaților că n-au de ce să fie îngrijorați

Publicat: 20 11. 2017, 12:57
Actualizat: 26 03. 2019, 00:15

Mai multe probleme tehnice au fost întâmpinate, duminică, în timpul examenului de rezidențiat organizat în Capitală, grilele de concurs fiind scanate greșit, motiv pentru care lucrările au fost recorectate.

În urma situației create, candidații la acest concurs au reacționat, mai ales pe rețelele de socializare, unde s-au plâns de faptul că lucrările lor au fost recorectate fără ca ei să fie de față, fapt ce contravine Metodologiei de examinare.

„Candidații nu au de ce să își facă griji. În Metodologie este prevăzută o perioadă de contestații. Aceste contestații sunt rezolvate de către Comisia centrală, cea care a făcut subiectele și care se găsește la Târgu Mureș. Dacă au dubii în privința punctajului obținut, pot face contestație, este dreptul lor. Noi ii așteptăm cu recorectarea în prezența lor, cu grila și dacă exista vreo discordanță față de ce se știa și ceea ce se găsește în prezența lor, se corectează pe loc”, a explicat, pentru MEDIAFAX, rectorul UMF „Carol Davila” din București.

Motivul pentru care nu au asistat la recorectarea lucrărilor, susține sursa citată, este acela că o parte dintre candidați au plecat după prima oră de concurs.

„Unii dintre ei au plecat după prima ora de concurs, fie pentru că au rezolvat toate subiectele într-o oră, fie că și-au dat seama că subiectele sunt prea grele și că nu vor reuși să completeze grila. În marea majoritate a cazurilor, corectura s-a făcut în prezența lor. Cu avizul Comisiei centrale, noi le-am mai verificat încă o dată în prezența membrilor Comisiei locale și a trei membri din Comisia centrală, în așa fel încât fiecare caiet cu răspunsuri să aibă punctajul corect. Am publicat rezultatele aseară la 22.00, pe site”, a adăugat rectorul Universității.

Pe de altă parte, candidații la examenul de rezidențiat se plâng că Metodologia nu a fost respectată.

„Dacă în Metodologie scrie clar că în cazul unor probleme tehnice de corectare grilele sunt recorectate numai în prezența candidatului, de ce se permite recorectarea grilelor cum vor alții de capul lor și nimeni nu zice nimic? Este un viciu de procedură foarte grav, care lasă loc de foarte multe interpretări. Personal, aș propune să semnăm o petiție prin care să cerem recorectarea grilelor în mod transparent (cum, de altfel, anunțaseră inițial). În primul rând să fie afișate rezultatele de ieri (duminică – n.red.), așa cum au fost înainte de recorectare. Apoi, toți candidații să fie rechemați în centrele universitare în care au dat examenul, iar transportul acestora, unde este cazul, să fie suportat integral din bugetul de stat. Iar bineînțeles recorectarea trebuie să fie națională, pentru că examenul a fost național. Eu aș mai cere și niște demisii pe la Comisia de Rezidențiat, dacă nu chiar mai sus”, scrie Andrei Năstasă, pe grupul de Facebook al candidaților la Rezidențiat.

„În sălile unde lucrurile au mers bine, ceea ce s-a întâmplat și la mine, notele de pe site corespund cu cele din sală. În sălile cu probleme, după un timp lung de așteptare, lucrările s-au recorectat cu martori de față după ce au admis că era greșeală de stick. Ministerul Sănătății a zis aseară (duminică seara – n.red.) că se recorectează toate lucrările din București. Asta a fost nemulțumirea generală, inclusiv a celor din sălile unde s-a corectat ok, în absența noastră”, susține, pe același grup de socializare, și Ema Onisâi.

„Au fost mai multe probleme. Prima problemă a fost la Medicină Dentară, unde au fost greșite stickurile cu grilele de corectat. Toată lumea din sala mea și, din ce am înțeles, și din alte săli, au luat punctaje între 400 și 500 de puncte, inclusiv eu. Ne-am gândit că este o eroare. După un timp, au fost anunțați corectorii de cei de la IT că este o problemă cu stick-urile și vor fi trimise alte stick-uri. În sala mea, cineva care a fost atent când s-au adus stickurile a spus că acestea nu ar fi fost sigilate, le-a scos cineva din buzunar. La Medicină Generală, în schimb, a fost o problemă mai mare. Din ce am înțeles, multor candidați li s-au recorectat lucrările, fără a fi de față”, a spus, pentru MEDIAFAX, Andrei Bucur, alt candidat la Rezidențiat.

Concursul de Rezidențiat pentru domeniile medicină, medicină dentară și farmacie a fost organizat, duminică, în mai multe centre universitare, unul dintre acestea fiind cel din Capitală. Mai mulți participanți la examen au reclamat faptul că scanarea lucrărilor a fost făcută greșit, motiv pentru care au obținut punctaje mai mici.

O comisie specială a verificat problemele ridicate de participanții la Rezidențiat, iar lucrările au fost recorectate.

„Urmare a problemelor tehnice sesizate de Comisia locală de Rezidențiat București în timpul procedurii de scanare grilelor de concurs, Comisia centrală a decis rescanarea tuturor grilelor pentru candidații din Centrul Universitar București. Ministrul Sănătății a fost informat în această după amiază de către coordonatorul de Rezidențiat, secretarul de stat Corina Pop, despre situația creață și a solicitat recorectarea grilelor, transparent, astfel încât niciun candidat să nu fie nedreptățit”, anunța Ministerul Sănătății, duminică seara.

Ministerul Sănătății a organizat, duminică, concursul de rezidențiat pentru domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, care a avut loc decentralizat, în șase centre universitare, respectiv în București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.

În sesiunea din acest an, au fost scoase la concurs 3.565 locuri și posturi pentru medicină, 258 locuri pentru medicină dentară și 136 locuri și posturi pentru farmacie, potrivit Ministerului Sănătății (MS).

Conform sursei citate, anul acesta, numărul locurilor și posturilor de la domeniul medicină a fost suplimentat cu 95. Numărul locurilor si posturilor a fost stabilit în funcție de cifra de școlarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare și solicitările unităților sanitare.

Concursul de duminică s-a desfășurat sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obținut, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

Ministerul Sănătății a publicat în revista de specialitate Viața Medicală și pe site-ul www.ms.ro, secțiunea Rezidențiat, toate amănutele privind tematica de concurs, bibliografia aferentă, numărul locurilor și posturilor, metodologia și condițiile de participare.