Scandal la Sibiu de Ziua Unirii Principatelor. Social-democrații îi acuză pe liberali că au sărbătorit în avans pentru a pleca în minivacanță: ”Este o rușine!”
Organizaţia judeţeană PSD Sibiu îi acuză pe liberali şi pe prefectul Mircea Creţu că au sărbătorit mai devreme cu aproape o săptămână Ziua Micii Uniri. „Mai-marii oraşului sunt plecaţi în minivacanţe”, susțin reprezentanții PSD, calificând acest act drept „o ruşine”.
Pe 18 ianuarie, în faţa sediului Primăriei Sibiu, prefectul Mircea Creţu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Marcel Luca, rectorul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, profesorul de istorie Sorin Radu, dar şi studenţi din Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” au sărbătorit Mica Unire în avans şi au încins o horă, fapt ce i-a deranjat pe social-democrații sibieni, care îi acuză acum pe liberali că au făcut în așa fel încât să plece în minivacanță.
„Sperăm ca Partidul Naţional Liberal Sibiu să înceapă să respecte istoria şi eroii neamului românesc. Să sărbătoreşti anticipat Ziua Micii Uniri în 18 ianuarie, cu şase zile înainte de data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor, să dansezi Hora Unirii şi să mergi la spectacole aniversare în altă zi pe motiv că mai-marii oraşului sunt plecaţi în minivacanţă este o ruşine!”, a transmis PSD Sibiu, marţi, într-un comunicat de presă.
”Din acest motiv, PSD nu a răspuns la invitaţia prefectului şi nu a participat, în 18 ianuarie, la acest simulacru de sărbătoare. Ne exprimăm speranţa că domnul prefect n-o să mai facă astfel de gafe, care aduc atingere demnităţii românilor”, au mai adăugat aceștia.
Conform imaginilor publicate pe Facebook de către Prefectura Sibiu, la evenimentul din 18 ianuarie dedicat Unirii Principatelor au mai participat şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Tiberiu Ivancea, dar şi liderul USR Sibiu, consilierul judeţean Ruxandra Cibu Deaconu.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Gabriela-Elena Luca, nu a vrut să comenteze poziția PSD, dar a precizat pentru Agerpres că: „Fiind zi de sărbătoare, nu intrăm în polemică cu nimeni”.