Scandal la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, provocat de doi bărbați care însoțeau o pacientă
Polițiștii de la Secția 2 Ploiești au fost solicitați să intervină, luni, pentru a aplana un scandal izbucnit la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din oraș, unde doi bărbați, veniți la spital împreună cu o tânără de 21 de ani, făceau scandal pe motiv că nu au fost lăsați să intre la UPU să discute cu femeia.
Potrivit polițiștilor, cei doi bărbați se manifestau violent verbal, cadrele medicale solicitând intervenția oamenilor legii.
Unul dintre bărbați a fost amendat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, ambii fiind îndepărtați din zonă.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Alexandru Băloi, a declarat corespondentului MEDIAFAX că tânăra, care ajunsese la spital cu o ambulanță, a fost transferată de la Unitatea de Primiri Urgențe la secția de psihiatrie a spitalului, situată în altă clădire, în alt cartier al orașului, ea fiind trimisă cu o autosanitară escortată de Poliție.
Aceasta nu este pentru prima dată când aparținători veniți la spital după pacienți fac scandal în incinta Spitalului Județean de Urgență Ploiești. În urmă cu câteva săptămâni un medic al unității sanitare a fost rănit, el suferind fracturi la un picior, după un scandal provocat de rudele unei paciente.