Scandal la Teatrul din Sibiu, după ce mai multe fetițe apar în scene interzise sub 16 ani
În spectacolul lui Silviu Purcărete, Margareta este un personaj colectiv interpretat de șapte fete minore. Psihologul sibian Mihai Copăceanu susține că acestea participă la scene nepotrivite pentru vârsta lor.
Mihai Copaceanu, psiholog: „Fetițele sunt implicate pe scenă în comportamente și gesturi cu caracter explicit sexual și chiar unele cu formă de violență. […] Efectele sunt pe termen mediu sau lung posibile. Atingerile, scenele cu sânge – o astfel de scenă într-o școală ar fi interzisă categoric.”
Directiorul teatrului „Radu Stanca” din Sibiu spune că în spectacol nu există acte sexuale violente, iar la mijloc ar fi o neînțelegere, scrie tvr.
Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu: „Nu există niciun moment în scenă care sa simuleze așa ceva. […] Este momentul reînvierii naturii în care apar fetele care sunt exact în momentul formării lor. De la o fată care începe să aibă primele semne de femeie”.
Ofelia Popi, actrita „Mefisto” în Faust: „Eu, Mefisto, am mâinile pline de sânge. Nu reprezintă viol. reprezintă altceva. […] Joc împreună cu fetițele de-a prinsa. Fiecare fetiță cade și închide ochii. Nici măcar nu văd mâinile mele pline de sânge”.
Spectacolul se joacă din 2007, iar pentru rolul „Margareta” s-au făcut mai multe castinguri la care au participat fete între 8 și 12 ani însoțite de părinți.
Spectacolul nu este recomandat spectatorilor sub 16 ani. Conține scene de nuditate la care, însă fetele care joacă Margareta nu participă.
Ana Maria Teleius, în rolul Margareta: „Nu am simțit vreodată că suntem abuzate sau terorizate […] Întotdeauna pentru noi a fost o experiență plăcută, a fost o joacă, ne-am distrat”.
Psihologul Mihai Copăceanu consideră că mărturia actrițelor care spun că nu au fost traumatizate nu este un argument și a sesizat Direcția de Protecție a Copilului, care a început ancheta.
Regizorul spectacolului, Silviu Purcărete, nu a dorit să comenteze situația.