Scandal pe tema metroului bucureștean

Publicat: 15 02. 2012, 10:40
Actualizat: 25 07. 2012, 06:01

 

Investițiile Primăriei Capitalei în construirea liniei de metrou Piața Victoriei – Otopeni sunt ilegale atât timp cât societatea se află la Ministerul Transporturilor, iar Curtea de Conturi ar trebui să se autosesizeze dacă au fost cheltuite fonduri, susține secretarul de stat în MT Barna Tanczos.

"Atât timp cât Metrorex este în subordinea Ministerului Transporturilor, Primăria Capitalei nu poate aloca niciun fel de fonduri pentru această societate. Decizia mi se pare absolut ciudată. Evident, orice investiție este binevenită, dar trebuie să fie derulată în limite legale", a declarat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Barna Tanczos, care coordonează printre altele Direcția Buget din instituție.

Consiliul General al Municipiului București a aprobat o hotărâre prin care vor fi investiți peste un miliard de euro din bugetul propriu al municipalității și din credite externe pentru construirea liniei de metrou Piața Victoriei – Gara de Nord-Aerportul Henri Coandă Otopeni.

Reprezentanții executivului municipal susțin că pot realiza investiții care vizează infrastructura de transport public din București.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro