Scandal sexual la un liceu din Făget. O profesoară este acuzată că ar avea o relație cu un elev de 16 ani

Publicat: 29 05. 2015, 11:24

Elevii au comentat la fotografiile publicate pe Facebook de profesoară, unde apare alături de elevul de clasa a IX-a în ipostaze tandre și spun că relația dintre ea și tânăr durează încă de la Paște.

Surse din cadrul liceului precizează că reprezentanții școlii au avertizat-o pe profesoară, iar aceasta ar fi spus că va renunța la relația respectivă. Alte surse au declarat că elevul este prieten de familie cu profesoara și cei doi se știu dinainte de a deveni elev și profesoară. Femeia este acum în concediu medical și dacă acuzațiile se confirmă, profesoara ar putea fi sancționată.

„Conform regulamentului va intra în comisia de cercetare de la nivelul și se va lua o hotărâre vizavi de acest caz. Dacă faptele se probează, există suspiciuni la acest moment, și dacă aceste suspiciuni devin certitudini cu siguranță că se va urma calea punerii în practică a regulamentului, a legislației noastre, a procedurii de cercetare disciplinară a cadrelor didactice și, în mod evident, în funcție de gravitatea faptei, a faptului că nu a respectat deontologia profesională, cadrul didactic va fi sancționat. În ce va consta această sancțiune e greu acum de spus. E normal să lăsăm comisia de cercetare să-și facă treaba, la nivelul unității de învățământ și dumneaei să-și asume ceea ce urmează. Dacă se probează, atunci nu este un lucru plăcut pentru noi. Suntem cadre didactice și ar trebui să cunoaștem că barierele pe care noi le avem în relația cu elevii nu pot să fie decât strict ale unei activități profesionale și nimic altceva, absolut deloc. Este foarte important ca noi să nu lăsăm loc de niciun fel de interpretare”, a spus inspectorul școlar general de Timiș, Aura Danielescu, citat de tion.ro.