Scandalul de corupție de la Universitatea „Spiru Haret” continuă, în plină anchetă DIICOT/ Profesor dispus să „intervină” pentru un examen la Institutul Superior al Magistraturii

Publicat: 10 01. 2020, 20:20
Sursă FOTO: Shutterstock / caracter ilustrativ

Cercetările anchetatorilor DIICOT în dosarul „Spiru Haret” scot la iveala noi detalii de corupție. Astfel, într-una dintre conversațiile din acest dosar, un profesor lăsa să se înțeleagă, într-o discuție telefonică, faptul că e dispus să intervină la Institutul Național al Magistraturii, pentru „aranjarea” rezultatelor unui examen pe care ar fi urmat să îl susțină una dintre studentele sale, potrivit surselor gandul.info.  

Iată o convorbire telefonică sugestivă în acest caz:

„Bună ziua, domnu profesor!/ A.N.:Oo, bună ziua!/ Să trăiți! Ce faceți?/ DOMN: Bine, dumneavoastră?/ A.N.:Uitați bine și eu, mă îndrept spre birou că am avut o întâlnire pe la Intercontinental prin zonă./ DOMN: Eu am fost ieri în București și…/ A.N.:. A, da?/ DOMN: Vă deranjez pentru o chestie dacă se poate./ A.N.:Vă rog! Când puteți, când vreți?/ DOMN: Dacă v-amintiți, eleva dumneavoastră, M? A.N.:.Așa?/ DOMN: Se pregătește să susțină examen la INM/ .A.N.:Așa, da./ DOMN: Dacă puteți da o mână de ajutor./ A.N.:Am înțeles. Hai să vedem pe cine și cum. La INM, da?/ DOMN: Da!/ A.N.:La Magistratură, da?/ DOMN: Exact!/ A.N.:.Am înțeles!/ DOMN: Știți, eventual dacă îmi dați ok-ul, eleva dumneavoastră va veni la dumneavoastră, vorbiți și așa mai departe./ A.N.:Da. ĂĂĂ, da, tre’ să văd care-i treaba că nu, nu mă pricep acolo prea mult, da’ să vedem ce facem și cum facem./ DOMN: Ea va fi foarte recunoscătoare, să știți!A.N.: Îhî, am înțeles./ DOMN: Bine, domnu’ . Atunci sper să ne vedem și noi la o cafea măcar, când aveți timp./ A.N.:.Da, sigur că da. Hai că vedem cum facem, ne vedem noi./ DOMN: Atunci aștept un telefon din partea dumneavoastră./ A.N.:Bine, sigur! Da, da!/ DOMN: Sănătate, domnu’!/ A.N.:.Numai bine! Să trăiți! Sănătate multă! Pa pa!”

Din discuție rezultă că profesorul admite că nu „se pricepe” cum se rezolvă cu examenele la INM, dar lasă loc de interpretare spunând „da să vedem ce facem și cum facem”. Astfel, cadrul didactic nu a respins solicitarea interlocutorului, și asta în contextual în care scandalul corupției de la Universitatea „Spiru Haret” este în vizorul DIICOT.

Luna trecută, reprezentanții Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) anunțau că au făcut 76 de percheziții, ancheta vizând, pe lângă prorector, și trei secretari universitari, un asistent universitar, 30 de studenți, 15 profesori, trei decani și prodecani ai unor facultăți, dar și doi angajați ai universității. De asemenea, procurorii fac cercetări și cu privire la 12 intermediari, care nu au funcții sau legături directe cu universitatea. Este vorba despre părinți, soți sau alte rude ale studenților.

„În urma audierilor, pentru șase persoane s-a dispus masura reținerii pentru 24 de ore. Acestea urmează să fie prezentate în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă. Printre persoanele reținute se află și prorectorul instituției de învățământ”, menționează DIICOT.

Dosarul deschis de procurori vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor și prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

 Anchetatorii DIICOT arată că dosarul „Spiru Haret” are la bază sesizarea rectorului Universității, Aurelian Bondrea, referitor la o sesizare anonimă făcută din 2012.

Mai multe interceptări au ieșit la iveală, cu ocazia anchetei.

„Convorbirile interceptate în cauză au evidențiat o activitate infracțională continuuă și obișnuită pe linia fraudării sesiunilor de examene, licențe și master în cadrul facultăților din cadrul U.S.H., atât în cadrul departamentelor din București, cât și în cadrul unora dintre facultățile S.H.din țară. Au rezultat date de natură să ateste faptul că astfel de activități infracționale sunt derulate în cadrul universității de foarte mulți ani (cel puțin de la nivelul anului 2012) și au privit nu numai fraudarea unor sesiuni de licență cât și a examenelor obișnuite aferente anilor  universitari, existând situații când studenții, viitori licențiați, nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri și nu au participat personal la susținerea examenelor la materiile și disciplinele respectivelor facultăți”, arată anchetatorii.