Scandalul de la Cluj: Unul din elevii de la Liceul Șincai, suspendați pentru jigniri ale profesorilor, compara școala cu Auschwitz
Alex Hosu, unul dintre elevii de la Liceul Teoretic „Gheorghe Șincai” sancționați disciplinar, scrie pe blogul personal, într-o postare publicată înainte de izbucnirea scandalului în unitatea de învățământ, că liceul cunoscut ca fiind „de prestigiu național” este, de fapt, un „Auschwitz Școlar”, în care elevii sunt obligați să petreacă șase, șapte ore din zi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vineri, postarea elevului de clasa a XII-a fost distribuită pe Facebook și a adunat numeroase comentarii de susținere. „Jos pălăria! Ceva trebuie schimbat!” sau „Un elev ca tine le dă lecții jegoșilor numiți abuziv profesori. Bravo, Hosule!”, sunt doar două dintre comentarii.
„Mă frustrează neputința mea de a face ceva pentru toți ceilalți elevi care vor să nu mai vină 6-7 ore pe zi într-un Auschwitz Școlar. Și, ca să fie totul și mai mișto, trântește ministeru’ și un minunat ROFUIP (Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar – n.r.) în care se stipulează că elevii nu pot distribui materiale publicate în școli fără acordul direcțiunii. Implicația e simplă. Avem dreptul de a face mișto de defectele profilor printr-o revistă? Da. Putem face asta? Depinde în întregime de direcțiune. Și ce direcțiune din minunata Românica va accepta sa făcem mișto de profii din școală? Corect, niciuna. Trebuie să ai directori foarte deschiși la minte ca să își accepte defectele, iar asta e o problemă care mă afectează pe mine și pe alți elevi. Profii și directorii prea plini de ei, care își manifestă autoritatea subminându-ne nouă libera exprimare, dreptul de a avea dreptate și care nu ne învață mai nimic TREBUIE SĂ DISPARĂ. Simplu”, a scris Alex Hosu pe blog.
În aceeași postare, elevul recunoaște că el este cel care a înființat grupul de pe Facebook pe care au fost postate fotografii și comentarii ironice sau defăimătoare la adresa profesorilor, 61 de elevi primind sancțiuni disciplinare în urma scandalului creat.
„Prieteni pe care îi respect și iubesc pentru că în acest proces de restabilire a unui echilibru natural m-au susținut când am creat «Șincai Memes», pe un site neutru, în care facem mișto de defectele profilor și astfel trecem peste acele defecte ale profilor de care ne place oricum. Ne dăm seama că nu toți sunt așa cum sunt. Iar cei ce nu sunt mai mult decât niște paraziți care se hrănesc de pe inocența noastră vor rămâne asta. Acei oameni care ne iau dreptul la libera exprimare cu amenințări nu sunt cu nimic mai diferiți decat extremiștii de la Charlie Hebdo”, a mai scris elevul pe blog.
Potrivit unui comunicat al conducerii Liceului Teoretic „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, 62 de elevi ai școlii au fost cercetați disciplinar în cadrul unei comisii interne de anchetă, după ce au postat pe un grup privat de pe Facebook injurii și comentarii denigratoare la adresa unor cadre didactice, în urma anchetei 61 de elevi fiind sancționați.
Reprezentanții liceului au precizat că nu s-au aplicat sancțiuni care prevăd exmatricularea elevilor, iar sancțiunile complementare, precum scăderea notei la purtare, vor putea fi ridicate până la sfârșitul anului școlar, „dacă elevii dovedesc un comportament ireproșabil”.
Conducerea liceului a refuzat să spună însă câți elevi au primit mustrare scrisă și câți ar urma să fie mutați la alte licee, invocând „protejarea identității” acestora.
Pe de altă parte, reprezentanții Consiliului Elevilor din Cluj spuneau, într-un comunicat de presă, că procedura privind anchetarea elevilor a fost respectată, iar elevii pot depune contestația la decizia conducerii școlii, dar fără a preciza în cât timp.