Scandalul votului din diaspora. Lista consulilor și vice-consulilor cu legături politice

Publicat: 04/11/2014, 22:16

În contextul scandalului privind organizarea alegerilor din diaspora, gândul vă prezintă azi o „fotografie politică” a conducerii unor ambasade și consulate românești din străinătate. Precizăm că practica atribuirii unor poziții-cheie în diplomație unor membri de partid sau susținători din vremea campaniei electorale nu este nouă nici în România, nici în alte țări. În cel de-al doilea mandat al președintelui american, Barack Obama, 41% dintre numirile în funcții de ambasadori și însărcinat cu afaceri sunt politice, conform statisticilor American Foreign Service Association.

Cântărețul Victor Socaciu, fost deputat PSD, a fost numit la începutul anului consul general al României la Montreal, în Canada. Victor Socaciu a condus Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, fiind numit în ianuarie 2013 la conducerea forului. De precizat că Socaciu deține un certificat de revoluționar. El a candidat la ultimele alegeri parlamentare pentru un nou mandat la Camera Deputaților în Colegiul 1 Diaspora, dar s-a clasat la numărătoarea voturilor în urma candidatului candidatului PPDD Mihai Aurelian.

În noiembrie 2012, Antonella Marinescu, fost deputat și șefa organizației municipale de femei PSD Constanța, a fost numită de Guvern în postul de consul general al României la Toronto (Canada), prin hotărâre aprobată în ședința de miercuri.

Absolventă a Facultății de Industrializare a Lemnului din Brașov și având specializarea de inginer în industria lemnului, Antonella Marinescu este membru PSD din 2003. În 2006, a fost numită la conducerea organizației de femei PSD Constanța.VEZI detalii aici

FOTO: Ionel Prodan- mediafaxfoto.ro

Cântăreța Ionela Prodan, mama impresarei de fotbal Anamaria Prodan, este Reprezentant Special pentru Românii de Pretutindeni în cadrul „ministerului” Românilor de Pretutindeni. În 2012, Ionela Prodan a candidat la alegerile parlamentare din partea PSD într-un colegiu din diasporă. Prodan este membru PSD din 1997. Potrivit declarației de avere din 2012 Ionela Prodan avea o avere estimată la peste 1,5 milioane de euro, dar și sașe locuințe și două mașini.

Octavian Greblă, fiul fostului senator PSD, Toni Greblă, acum judecător la CCR, a fost numit în decembrie 2012 vice-consul la Ambasada României la Paris. Pe site-ul MAE nu există un CV al fiului lui Toni Greblă. Portalul româniacurată a notat că acesta și-ar fi făcut studiile în străinătate și că a fost asociat cu Mihai Prundianu la firma S.C Electra Balistic S.R.L. Potrivit unei declarații de avere din 2012, de pe portalul ANI, Greblă a fost angajat al Ministerului Afacerilor Europene tot la Paris și tot pe funcția de vice-consul.

Într-un răspuns trimis la o întrebare a senatorului Valer Marian, MAE a precizat cum a ajuns Octavian Greblă vice-consul la Paris:

„Domnul Alin Octavian Greblă a fost detașat în Ministerul Afacerilor Externe și trimis în misiune temporară la Ambasada româniei la Paris, în funcția de viceconsul prin ordinul Ministrului Afacerilor Europene nr 1122/2012 respectiv, Ordinul Ministrului Afacerilor Externe nr,2087/2012, începând cu data de 5.12.2012”

În decembrie 2012, Ministru al Afacerilor Europene era tot Eugen Teodorovici, de la PSD, iar la MAE era, la fel ca si acum, Titus Corlățean, astfel că ordinele de numire a lui Octavian Greblă au fost semnate de colegii din PSD ai lui Toni Greblă.

Cât despre CV-ul fiului lui Greblă, ministrul Corlățean a menționat în același răspuns următoarele: „Domnul Alin Octavian Grebl[ are studii superioare în domeniul managementului instituțiilor europene și o experiență de 7 ani în funcție specifică, în cadrul Scretaritului General al Guvernului, Departamentului pentru Afaceri Europene, respectiv Ministerul Afacerilor Europene”

În ultima declarație de avere, spune că deține 6 hectare de teren, un apartament, un autoturism, are în conturi 20 000 euro și 195 000 lei. În calitate de viceconsul, a precizat că este plătit cu 2.300 de euro.

Foto: Iulia Cupșa sursa: observatorulbn.ro

Iulia Cupșa Kiseleff are 32 de ani și a fost numită de ministrul Corlățean vice-consul la Torino, Italia, în aprilie 2013. A ajuns consul direct de pe scaunul de consilier local PSD în Beclean. Este avocat și a studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea București. A deținut și un mandat de consilier județean în Bistrița. Într-un interviu pentru Adevărul, Iulia Kiseleff a declarat că este descendenta generalului rus Pavel Kiseleff.

În februarie 2013, Geanina Mihaela Boicu, vicepreședinte PSD Diapora în Spania, a fost numită consul general al României la Barcelona, prin hotărâre de guvern. Geanina Mihaela Boicu, este din 2005 director economic la o firmă cu sediul social în Barcelona, având ca domenii de activitate construcții, restaurante și transport, iar din octombrie 2010 este și vicepreședinte al PSD Diapora, după ce în 2008 a fost președinte PSD Barcelona.

În martie 2014, Marian Popescu a fost numit consul general la Bilbao. El a fost secretar al organizației PSD Diaspora și candidat al PSD la alegerile parlamentare din 2008, iar ulterior a fost numit consul la Rio de Janeiro.

Tot în martie, Radu-Cătălin Mardare, fost șef al Oficiului Consular al României la Castellon de la Plana (Spania) și prefect al județului Bacău (PSD) în Guvernul Năstase, a fost numit consul general la Sevilla. Radu Mardare a condus Oficiul Consular al României la Castellon de la Plana după ce anterior a lucrat ca inginer la Întreprinderea de Mașini Unelte Bacău, șef al serviciului „Analiză – Strategie”, piețe reglementate la Societatea de Investiții Financiare „Moldova, prefect al județului Bacău în Guvernul Năstase din partea PSD și senator, secretar al Comisiei de politică externă.

În august 2014, Marian Sârbu a fost numit consul general al României în Dubai. Marian Sârbu a fost ministru al Muncii din partea PSD în Guvernul Năstase și ministru pentru același portofoliu al Muncii, dar din partea UNPR, în Guvernul Boc. Ulterior, el a condus Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, structură care a fost înglobată în Autoritatea de Supraveghere Financiară, și a fost membru ne-executiv în Consiliul ASF.

În 16 iunie, a fost votat în funcția de prim-vicepreședinte al ASF, dar judecătorii Curții Constituționale au decis că numirea este neconstituțională, deoarece nu are o experiență profesională specifică pentru această funcție în ciuda faptului că Marian Sârbu a fost ordonator principal de credite privind finanțele publice. Judecătorii s-au pronunțat după ce au fost sesizați de PDL, care a reclamat că Marian Sârbu nu ar avea experiența de minimum nouă ani în domeniu, cerută de lege. În urma deciziei judecătorilor CC, Sârbu a demisionat, la 18 iulie, din funcția de prim-vicepreședinte și membru executiv al Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară. La finele lunii iulie, cu două zile înainte ca Marian Sârbu să fie numit consul general, președintele ASF declara că Marian Sârbu a fost numit consilier al instituției pentru relația cu Parlamentul, contractul fiind pe perioadă nedeterminată.

FOTO: Vasilica Staicu

Vasilica Staicu, concubina liderului PSD, Dan Șova, a fost numită în 2013 secretar 3 la Ambasada României în Londra. Partenera fostului ministru Dan Șova, Vasilica Staicu, pe de altă parte, a avut și funcție politică, președinte PSD Belgia. Potrivit unui CV publicat pe net Vasilica Staicu a studiat dreptul. În ultima declarație de avere spun că deține un apartamet de 120 mp și altul de 160 mp. În conturi, spune că are peste 100.000 sterline, dintre care 78000 reprezintă darul de la botezul copilului.

Matei Dobre, fiul lui Victor Paul Dobre, este referent principal la Consulatul României în Chicago. Victor Paul Dobre a fost secretar de stat, dar și ministru delegat pentru Administrație. Victor Paul Dobre a fost anchetat de Parchetul General într-un doasar privind votul fraudat de la referendumul din 2012. El nu a mai ajuns să fie anchetat și trimis în judecată deoare cererea de ridicare a imunității sale a fost respinsă de parlament cu suportul larg al PSD:

Fostul consilier al lui Adrian Năstase, Sabin Pop, este consul general al României la Strasbourg. El a fost numit de guvernul Ponta pe această funcție în aprilie 2013. Sabin Pop a fost rechemat în activitate el având o vârstă înaintată.

Mihai Bujor Sion este ambasadorul României în Filipine. Despre Bujor Sion, presa a relatat că a fost protejatul președintelui Ion Iliescu. Bujor Sion a fost directorul de cabinet al lui Ion Iliescu la CFSN. De asemenea, șef al Cacelariei Prezidențiale, și consilier prezidențial pe probleme economice. A fost și consul general al României la Los Angeles și ai apoi la Bangkok (Thailanda) .

În noiembrie 2013, Andrei Zaharescu a fost trecut din postul de purtător de cuvânt al Guvernului în cea de consul general la Cape Town (Africa de Sud). Numirea în funcție a fost aprobată prin hotărâre de guvern. Andrei Zaharescu a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului în luna mai a anului trecut, imediat după instalarea Guvernului USL. Anterior, Zaharescu a lucrat ca prezentator al știrilor din emisiunea „Observator” de la Antena 1, după ce anterior lucrase la mai multe posturi de televiziune.

Vasiloni Trandafir Florin este consul general al României la Gyula în Ungraia. Vasiloni Trandafir Florin este vicepresedinte PSD Diaspora . El este șiPreot, protopop la Episcopia Română Unită cu Roma, Greco- Catolică Lugoj.

Cătălin Avramescu fostul șef al Cancelariei prezidențiale și un colaborator apropiat al lui Traian Băsescu este ambasadorul României în Finlanda.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang