Scenă de groază într-un bloc din Brăila. Un bătrân a căzut în puțul liftului

Publicat: 09 01. 2023, 15:56
Sursă Foto - cugetliber.ro

Un bătrân de 88 de ani din Brăila a fost la un pas să își piardă viața în urma unui incident petrecut în scara blocului unde locuia. Vârstnicul a chemat liftul, dar înainte ca acesta să ajungă, ușile s-au deschis, iar bietul om a căzut în gol.

Pe 5 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Brăila au fost sesizați de către un bărbat din Brăila, cu privire la faptul că un vecin de-al său ar fi căzut în puțul liftului scării blocului în care locuiește.

„Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 88 de ani, ar fi chemat liftul la etajul 6, însă a deschis ușa și a pășit în interior până ca liftul sa ajungă, căzând astfel în puțul liftului ce se afla în acel moment între etajele 5 și 6. Bărbatul a alertat vecinii, iar ulterior, liftul a coborât cu acesta la parter”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Bătrânul chemase liftul la etajul 6, norocul lui a fost că liftul a căzut de la înălțime relativ mică, cel mult jumătate de etaj, deoarece cabina era foarte aproape de ușa la care fusese chemată.

În urma incidentului, bătrânul a suferit vătămări corporale ce au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, potrivit Adevărul.ro.