Prima pagină » Știri » Scenariu de film. Ce s-a întâmplat cu agresorul care a împușcat un tânăr din Satu Mare

Scenariu de film. Ce s-a întâmplat cu agresorul care a împușcat un tânăr din Satu Mare

Scenariu de film. Ce s-a întâmplat cu agresorul care a împușcat un tânăr din Satu Mare
Polițiștii din Satu Mare au stabilit că principalul suspect în cazul tânărului de 21 de ani ajuns în stare gravă la spital după ce a fost împușcat într-un taximetru furat este un bărbat în vârstă de 34 de ani

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, principalul suspect în cazul tânărului de 21 de ani care a fost împușcat într-un taximetru furat și abandonat apoi în stradă este un bărbat de 34 de ani care imediat după producerea incidentului a părăsit țara, fiind ajutat de amic al său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, cealaltă persoană implicată în incident este un tânăr de 17 ani, care a fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la Parchetul Tribunalului Satu Mare.

Surse judiciare au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că procurorii vor dispune ca bărbatul care a fugit din țară să fie dat în urmărire internațională.

Polițiștii din Satu Mare mai spun că din primele investigații s-a stabilit că cele trei persoane implicate în incident au consumat băuturi alcoolice, împreună, în timpul nopții de vineri spre sâmbătă.

„Florin L. (bărbatul care a fugit din țară -n.r.) îl cunoștea pe tânărul de 21 de ani, iar pe cel de 17 ani l-a cunoscut în timpul serii. Cei trei s-au deplasat cu un taxi spre domiciliu, iar la un moment dat, pe strada Botizului, Florin L. i-a cerut taximetristului, sub amenințarea unei arme, să părăsească autoturismul”, mai menționează reprezentanții Poliției Satu Mare.

Băiatul de 17 ani, care a fost identificat și prins sâmbătă, le-a spus anchetatorilor că după ce taximetristul a fost forțat să coboare din mașină tânărul de 21 de ani și bărbatul de 34 de ani s-au luat la ceartă, iar bărbatul a tras mai multe focuri de armă, rănindu-l pe tânăr.

Băiatul a mai susținut că el s-a speriat și a fugit din autoturism, iar agresorul a plecat singur cu mașina, după ce l-a abandonat în stradă pe tânărul de 21 de ani, apoi a incendiat autoturismul.

Reprezentanții Poliției Satu Mare au precizat că imediat după incendierea taximetrului agresorul a luat legătura cu un prieten, în vârstă de 32 de ani, care l-a ajutat să părăsească țara.

În urma incidentului, tânărul de 21 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean din Satu Mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Satu Mare, Mihaela Pop, tânărul a fost împușcat de cinci ori, în abdomen, umăr și mandibulă, fiind transportat la spital și supus unei intervenții chirurgicale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian, declara, la rândul său, că tânărul este în stare foarte gravă, pronosticul în cazul acestuia fiind rezervat.

„Avea o plagă la mandibulă, glonțul a intrat prin dreapta mandibulei și a fracturat mandibula, ieșind prin partea opusă. De asemenea, are o plagă la umărul drept, soldată cu fractură de humerus, apoi o plagă toracică, în zona pectorală, iar glonțul a rămas în corp. Mai are o plagă penetrantă abdominală, glonțul a intrat para-ombilical în partea dreaptă și a ieșit prin spate în zona aripii iliace, atingând intestinul și fracturând și osul bazinului. Pacientul se află în stare gravă, intubat, internat la Terapie Intensivă, pronosticul fiind rezervat”, afirma Demian.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani