Scene de groază într-un liceu din Băile Herculane. O elevă a fost bătută cu bestialitate de două colege
Inspectorul școlar general al județului Caraș-Severin, Ioan Benga, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii, într-o sală de clasă a Liceului „Hercules” din Băile Herculane.
Într-o filmare postată pe Facebook se vede cum o fată este lovită cu pumnii și picioarele în cap și abdomen și este trasă de păr de două colege. La un moment dat, eleva agresată spune „M-ai lovit la operație. Ce ți-am făcut eu?”.
„Am discutat cu doamna directoare a școlii. Am înțeles că era o dispută pentru un împrumut făcut de o fată către o colegă de-a ei și apoi și-au plătit polițele.. Au fost chemați și părinții la școală, conducerea unității de învățământ a avut discuții cu părinții, urmează să vină și cei de la poliție, luni. Incidentul a avut loc joi sau vineri”, a afirmat Ioan Benga.
Potrivit inspectorului școlar general al județului Timiș, pentru că sunt în clasa a noua, cele două eleve care au agresat-o pe fată nu pot fi eliminate, învățământul obligatoriu fiind de zece clase.
„Sunt în clasa a noua, nu pot fi eliminate din școală pentru că sunt în învățământul obligatoriu. Vom lua măsuri graduale. Probabil se va scădea nota la purtare, normal că va fi o scădere mare de tot a notei la purtare”, a mai precizat Ioan Benga.