Scene incredibile în Pitești: ce a pățit un bărbat care și-a uitat cheile și a încercat să intre altfel în apartament
Bărbatul, care locuia singur într-un apartament situat la etajul 3 al unui bloc din Pitești, și-a uitat cheia în casă și nu a mai putut deschide ușa. Acesta a apelat la doi vecini, care trebuiau să îl ajute să coboare, pe exteriorul blocului, cu o sfoară, de la etajul patru la etajul trei, pentru a putea intra în locuință. Frânghia, una folosită pentru rufe, a cedat, iar bărbatul a căzut de la opt metri înălțime, pe acoperișul scării.
Un echipaj de terapie intensivă mobilă l-a transportat de urgență la spital.
„Are un traumatism toracic pe partea dreaptă, cu acumulare de aer în plămâni și traumatism de bazin și șold drept, cu multiple fracturi la acest nivel”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicoleta Nistor, medic UPU al Spitalului Județean Argeș
Medicii sunt rezervați în privința șanselor lui de supraviețuire.