Scene incredibile în Ungaria după victoria handbalistelor românce. Gestul jucătoarelor maghiare în fața suporterilor români – VIDEO

Publicat: 13 02. 2020, 10:40

Jucătoarele de la Gloria Bistrița și fanii români care au fost în Ungaria pentru returul meciului din Cupa EHF cu ERD au avut parte de un tratament surprinzător.

Înaintea startului de meci, galeria maghiară le-a adus românilor bere și suc, scrie sport.ro. Deși ERD a ratat calificarea, maghiarii au continuat gesturile emoționante și la finalul partidei.

Jucătoarele de la ERD au urcat în tribuna fanilor români și i-au salutat pe suporterii veniți de la Bistrița. Cea care a dat tonul a fost chiar portărița franceză Julie Foggea, după care restul jucătoarelor au urmat gestul.

Jandarmii care s-au ocupat de cei o sută de membri ai delegației române au arătat și ei un comportament departe de tensiunea creată între cele două popoare.

În sferturile de finală din Cupa EHR, Bistrița va întâlni Herning-Ikast Handbold din Danemarca.