Schimbare de situație în cazul bunicuței Sofia. Conducerea grădiniței retrage decizia de concediere, dar femeia de 83 de ani nu mai vrea să se întoarcă: „S-a simțit umilită”

Publicat: 02 04. 2019, 13:19

Decizia de concediere a Sofiei Chițoran a fost luată de Camelia Barbu, directorul Grădiniței cu Program Normal Leurda, din orașul Motru, însă, marți, reprezentanții Inspectoratului Școlar i-au transmis să revină asupra acestei hotărâri.

„Decizia nu am luat-o eu. Eu am luat legătura cu doamna director și am spus să-și regândească poziția și astăzi (marți – n.r.) să o cheme pe bătrâna respectivă și să o pună să facă cerere de revenire pe post, urmând apoi să facă diligențele ca de mâine să intre la serviciu. Asta este ceea ce am spus eu. Încetarea contractului de muncă nu o fac eu ca inspector școlar, o face angajatorul, care este directorul unității. Ca să nu se mai spună că a venit un nou general care ar fi luat decizia”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marcela Mrejeru, inspector școlar general al ISJ Gorj.

Directorul grădiniției, Camelia Barbu, a recunoscut, marți, că a luat decizia de a-i înceta contractual de muncă bătrânei, după ce cazul acesteia a apărut în presă.

„O să stau de vorbă cu dumneaei să depună o cerere și dacă își face toate diligențele pentru angajare, fișa medicală, nu va fi nicio problemă. Din discuția cu ea, nu ne-a spus niciun moment că ea își dorește să mai rămână la grădiniță. După ce a apărut în presă, eu am stat de vorbă cu dumneaei, să văd care a fost scopul acestui reportaj, ce are ea, atunci am aflat că mai are un venit și am întrebat-o, nu am certat-o nicio secundă. Din ce am înțeles eu din reportajul respectiv este că la 83 de ani încă mai muncește. Eu nu știam că are și pensie”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Camelia Barbu, directorul grădiniței.

Femeia care a impresionat prin faptul că la 83 de ani lucra ca femeie de serviciu la Grădinița cu Program Normal Leurda, din orașul Motru, fiind declarată cea mai bătrână angajată a ISJ Gorj, avea un contract de două ore pe zi.

 

Aceasta lucra de 40 de ani în instituție, iar acum, după tot ce s-a întâmplat, a anunțat că nu dorește să se mai întoarcă.

„Nu mai vrea. Nu se mai întoarce. Mie îmi pare rău de doamna directoare, că ea nu a vrut să-i facă rău, eu cred că din neștiință, nu a știut și i-a fost frică. Și educatoarea, dacă ar continua cu ea, i-ar fi frică, mie îmi pare rău să se ia măsuri. Nu a știut directoarea s-a și grăbit, în aceeași zi în care a fost presa, în acea zi a dat-o afară. Poate s-a gândit că nu ar avea voie să lucreze, că are și pensie de CAP. Nu e un rău pornit de către mama”, a declarat Eugen Chițoran, fiul bătrânei Sofia.

Zeci de oameni au luat legătura cu autoritățile locale din Motru, pentru a anunța că vor să o ajute pe femeia de 83 de ani.

„Este regretabil ce s-a întâmplat, femeia s-a simțit oarecum umilită, după 40 de ani de activitate să găsești singura soluție ca într-o zi – două să poți să-i încetezi contractul de muncă. Nu este în regulă. Eu zic că, din punct de vedere moral s-a acționat greșit. Cine a luat această decizie s-a pripit sau nu a avut toate informațiile. Toată lumea a dorit să facă un lucru bun, orice faptă bună la noi nu rămâne nepedepsită. Să tai capul unui om într-o secundă. Până acum nu au văzut că are o vârstă înaintată? Nu au știut de personalul pe care îl au? De modul cum este plătită această doamnă? Că se poate cumula pensia cu plata pe care o primea lunar? Este regretabil. Este plină de viață, de energie, pentru copii făcea totul, nu pentru bani. Zeci de cetățeni m-au contactat pentru a pune la dispoziție un cont al doamnei ca să o ajute financiar și a refuzat. A zis că nu îi trebuie mila nimănui, că vrea să muncească”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru.

Acesta a fost cel care a descoperit că bătrâna Sofia lucrează exemplar la grădiniță, la vârsta de 83 de ani, după ce a mers în vizită la unitatea respectivă, pentru a stabili ce investiții sunt necesare, în perioada următoare.