Prima pagină » Știri » SCHIMBARE. Guvernul renunță la achizițiile directe, chiar dacă a prelungit starea de alertă

SCHIMBARE. Guvernul renunță la achizițiile directe, chiar dacă a prelungit starea de alertă

SCHIMBARE. Guvernul renunță la achizițiile directe, chiar dacă a prelungit starea de alertă
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. Raed Arafat, reacție dură: „Cineva a plătit bani!” Șeful DSU vorbește despre o manipulare de proporții! Legătura cu măștile de protecție

Achizițiile directe din timpul pandemiei de coronavirus au ridicat multe semne de întrebare. Acum, Executivul spune că nu mai sunt necesare, chiar dacă România nu a ieșit din starea de alertă, iar pericolul pandemiei nu a trecut nici pe departe.

Una dintre condiţiile puse de PSD pentru a vota hotărârea în Parlament este renunţarea la achiziţiile directe.

Achizițiile directe, mărul discordiei

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a prezentat, marţi, după şedinţa de Guvern, motivele pentru care s-a propus prelungirea stării de alertă. El a precizat că nu se mai regăsesc propuneri privind achiziţii directe sau alte propuneri care nu sunt necesare în această fază.

„Există motive. După o analiză foarte amănunţită a situaţiei actuale, în pofida faptului că avem o curbă descendentă, există semne că situaţia poate oricând să se deterioreze şi să avem cel puţin focare serioase sau o situaţie mai grea dacă nu se respectă purtatul măştilor, distanţarea fizică, triajul la intrare în spaţii închise, purtatul măştilor în transportul în comun. Am văzut creşteri care au depăşit 300 de cazuri la 24 de ore. (…) În cadrul prelungirii stării de alertă nu se mai regăsesc propuneri privind achiziţii directe sau alte propuneri care nu sunt necesare în această fază”, a declarat Raed Arafat, citat de Mediafax.

Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile

Raed Arafat a spus că unul dintre motivele pentru care trebuie prelungită starea de alertă îl reprezintă analiza făcută cu INSP şi CNSU în privinţa necesităţii conducerii şi comenzii unice pentru luarea unor măsuri rapide.

„Există o creştere a numărului pacienţilor la ATI, există focare în instituţii medicale. INSP, cu aprobarea CNSU, vor emite periodic lista ţărilor cu care urmează reluarea sau întreruperea zborurilor”, a mai spus Arafat.

Social-democraţii au decis, luni, că vor vota pentru prelungirea stării de alertă, dar cu unele modificări, printre care excluderea achiziţiilor directe şi redeschiderea bisericilor şi teatrelor. PSD a cerut ca starea de alertă să fie de doar 15 zile, a anunţat preşedintele PSD Marcel Ciolacu.

„Aşteptăm să vedem cum e propunerea guvernului. Am luat o decizie. Tot ce ţine de sănănătatea românilor va fi votat de PSD. Exclus să votăm achiziţii directe şi multe alte aberaţii”, a declarat Marcel Ciolacu. De asemenea, el a mai spus că social-democraţii vor o stare intermediară, de maxim 15 zile.

Autor

Citește și