Schimbare importantă pentru românii care merg cu trenul. Decizia va fi obligatorie

Schimbare importantă pentru românii care merg cu trenul. Decizia va fi obligatorie
Publicat: 28/09/2017, 19:59

„Călătorii din transportul feroviar ar trebui să fie pe deplin protejați, indiferent de destinația lor în UE. De asemenea, Comisia urmărește garantarea informării adecvate a călătorilor și îmbunătățirea în mod semnificativ a drepturilor călătorilor cu handicap sau cu mobilitate redusă. În același timp, propunerea Comisiei este proporțională și recunoaște faptul că operatorii feroviari pot, în anumite circumstanțe stricte, să fie scutiți de obligația de despăgubire a călătorilor în caz de întârziere”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Comisarul pentru transporturi, Violeta Bulc, a declarat: „Datorită Uniunii Europene, călătorii beneficiază de un set complet de drepturi, indiferent de locul în care se deplasează pe teritoriul UE. Cu toate acestea, încă există prea mulți călători și navetiști în transportul feroviar european care nu sunt informați în mod corespunzător cu privire la drepturile lor. Noua noastră propunere urmărește remedierea acestei situații. Am convingerea că inițiativa noastră va consolida acest sector, asigurând un echilibru corect între protecția călătorilor și competitivitatea sectorului feroviar.”

Propunerea Comisiei actualizează normele existente privind drepturile călătorilor din transportul feroviar în cinci domenii principale:

– Aplicarea uniformă a normelor: serviciile de lungă distanță interne și transfrontaliere urbane, suburbane și regionale nu mai pot fi exceptate de la aplicarea normelor privind drepturile călătorilor. În prezent, doar cinci state membre (Belgia, Danemarca, Italia, Țările de Jos și Slovenia) aplică integral normele, în timp ce altele au pus în aplicare diferite grade de derogări, care îi privează pe călători într-o mare măsură de drepturile lor.

– Informare și nediscriminare: o mai bună informare a călătorilor cu privire la drepturile lor, de exemplu prin imprimarea informațiilor pe bilet. Călătorii care utilizează servicii conectate cu bilete separate trebuie să fie informați dacă drepturile lor se aplică pentru întreaga călătorie sau numai pe anumite segmente. Discriminarea pe motive de naționalitate sau loc de reședință este interzisă.

– Drepturi îmbunătățite pentru persoanele cu handicap sau cu mobilitate redusă: dreptul obligatoriu la asistență în toate serviciile și despăgubirea integrală pentru pierderea sau repararea echipamentelor de mobilitate. Informațiile relevante trebuie să fie furnizate în formate accesibile, iar personalul feroviar trebuie să beneficieze de formare în vederea sensibilizării cu privire la persoanele cu handicap.

– Asigurarea respectării legislației, procedurile de soluționare a reclamațiilor și sancțiuni: termene și proceduri clare pentru soluționarea reclamațiilor și responsabilități și competențe clare ale autorităților naționale responsabile cu aplicarea și asigurarea respectării drepturilor călătorilor.

– Proporționalitate și echitate juridică: o clauză „de forță majoră” va scuti societățile feroviare de obligația de a plăti despăgubiri în cazul unei întârzieri cauzate de catastrofe naturale care nu pot fi prevăzute sau împiedicate. Potrivit normelor actuale, societățile feroviare trebuie să plătească despăgubiri chiar și atunci când se confruntă cu astfel de evenimente.

Propunerea Comisiei trebuie acum să fie examinată și adoptată de Parlamentul European și de Consiliu (și anume, de statele membre ale UE) înainte de a intra în vigoare.

Piața unică pentru transportul feroviar de călători este în prezent în curs de dezvoltare prin introducerea planificată a concurenței pe piețele naționale. Un nivel ridicat de calitate a serviciilor feroviare și protecția drepturilor utilizatorilor sunt esențiale pentru a îndeplini obiectivul de mărire a ponderii transportului feroviar în raport cu alte moduri de transport.

Uniunea Europeană este singura zonă din lume în care cetățenii sunt protejați de un set complet de drepturi ale călătorilor – indiferent dacă aceștia călătoresc cu avionul, cu trenul, cu vaporul, cu autobuzul sau cu autocarul. Legislația UE privind drepturile călătorilor din transportul feroviar a intrat în vigoare în decembrie 2009.

Potrivit normelor europene, călătorii pot, de exemplu, în unele state membre, să aibă dreptul la o compensație financiară în cazul în care trenul ajunge la destinație cu o întârziere de o oră sau mai mult. Călătorii întârziați pot, de asemenea, să aibă dreptul la mese și băuturi răcoritoare (în funcție de durata de așteptare) și la cazare, dacă trebuie să stea peste noapte.

Toate informațiile necesare se regăsesc pe site-ul „Europa ta” unde drepturile aplicabile ale călătorilor sunt traduse în toate limbile oficiale ale UE. O aplicație pentru smartphone este, de asemenea, disponibilă și poate fi descărcată gratuit pentru Google Android, iPhone, iPad și Windows Phone.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?