Schimbare importantă pentru stațiile ITP. Absența acestui element atrage suspendarea activității
„Incă de la începutul lunii mai 2018, Registrul Auto Român (RAR) a verificat la nivel național în stațiile ITP (inspecție tehnică periodică) dotarea corespunzătoare/instalarea sistemului de supraveghere video și îndeplinirea tuturor funcționalităților impuse de lege”, precizează documentul.
Reprezentanții RAR spun că procesul de verificare a conformității instalării sitemului în stațille ITP va continua și după 20 mai, până când toate cerințele legale vor fi îndeplinite similar și uniform de toate stațiile de ITP autorizate la nivel național, (unghiurile de filmare trebuie să acopere exact aria vizată în supraveghere).
„Ulterior, în procesul de autorizare/reautorizare a stațiilor de ITP, RAR va verifica din nou, în detaliu, dotarea și menținerea în funcțiune a sistemului video impus cu asigurarea tuturor funcționalităților, iar acesta va fi declarat/poziționat corespunzător pe fluxul de ITP (camere video, ecran de vizualizare, DVR) al fiecărei stații spre a putea fi verificat/comparat în activitatea de supraveghere/monitorizare ulterioară”, arată comunicatul.
Autoritatea menționează că întreaga activitate ITP din stațiile autorizate, inclusiv monitorizarea prin sistemul video, trebuie să se desfășoare cu respectarea de către operatorii economici/persoanele autorizate deținătoare a acestor stații, a legislației privind protecția datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
RAR precizează care sunt condițiile de înregistrare prin intermediul sistemului video, pe care stațiile de ITP trebuie le asigure:
-SITP trebuie să asigure, prin intermediul unui sistem video, înregistrarea activității efectuate pe linia de ITP, înregistrare care trebuie păstrată pe o perioadă de 6 luni de la data efectuării ITP. Aceste înregistrări vor fi puse la dispoziția RAR în scopul monitorizării activității de ITP.
-sistemul de supraveghere video necesar trebuie să conțină minimum două camere de supraveghere și un înregistrator digital DVR (Digital Video Recorder) care să permită înregistrarea la rezoluții înalte HD (High Definition) având caracteristicile tehnice corelate cu dimensiunile și particularitățile spațiului destinat activității de ITP; sistemul trebuie să fie astfel proiectat, dotat și instalat încât să asigure înregistrarea continuă a activităților desfășurate pe linia de ITP.
Potrivit RAR, Sistemul de supraveghere video instalat în fiecare SITP trebuie să asigure următoarele funcționalități:
-să permită vizualizarea tuturor înregistrărilor realizate pe un ecran corespunzător și accesibil inspectorului RAR;
-să permită înregistrarea și vizualizarea pe fluxul de ITP a vehiculului inspectat, a culorii exacte a acestuia și a plăcii/plăcilor cu numărul de înmatriculare, indiferent de condițiile de iluminare existente;
-să permită înregistrarea activității de pe linia de ITP pe durata maximă de funcționare, respectiv de luni până vineri între orele 8,00 și 20,00 și sâmbătă între orele 8,00 și 14,00;
-să permită înregistrarea și vizualizarea corespunzătoare a indicațiilor afișajului/afișajelor analogic/analogice sau a indicatoarelor analogice ale standului/standurilor de frânare instalate pe linia de ITP;
-să permită stocarea înregistrărilor realizate, vizualizarea lor selectivă pe toată durata stocării și ștergerea automată a înregistrărilor realizate după 6 luni de la data preluării lor.
„Cerința referitoare la necesitatea echipării stațiilor de ITP cu sistem video a fost introdusă pe de o parte în vederea uniformizării cerințelor de dotare a stațiilor de inspecție tehnică cu cele privind atelierele de reparații pentru care o cerință de introducere a unui sistem video pentru vizualizarea activității, iar pe de altă parte pentru prevenirea posibilității de efectuare a unor inspecții tehnice periodice fără prezentarea vehiculului sau cu utilizarea unui alt vehicul similar”, menționează RAR.
Registrul anunță că dotarea suplimentară a fost introdusă ca urmare a constatărilor efectuate în activitatea de supraveghere a stațiilor de inspecție tehnică periodică autorizate de către RAR cu privire la anumite încercări și practici de eludare a procedurilor reglementate de efectuare a ITP și se înscrie pe linia măsurilor periodice, etapizate și proporționale propuse în scopul creșterii nivelului de conformare și de disciplinare a activității desfășurată în cadrul stațiilor de ITP.