Schimbarea numelui grupului parlamentar PD în PDL a încins spiritele în Senat
Schimbarea numelui grupului parlamentar PD în PDL a încins spiritele, luni, în plenul Senatului, președintele Nicolae Văcăroiu declarând că această modificare trebuie să primească avizul Biroului Permanent, ceea ce a dus la un val de declarații contradictorii din partea senatorilor.
Senatorul PD Nicolae Ioțcu a anunțat, luni, în plenul Senatului că, începând din această zi, grupul parlamentar al PD se va numi PDL.
Președintele Senatului, social-democratul Nicolae Văcăroiu, i-a replicat acestuia că grupul parlamentar trebuie să facă o cerere scrisă la Biroul Permanent.
"După ce veniți cu cererea scrisă la Biroul Permanent, vom vedea. V-am înregistrat, mai mult de atât nu am ce să vă fac", a spus Văcăroiu.
Nicolae Ioțcu a revenit la microfon, cerându-i președintelui Senatului să aplice aceeași procedură tehnică ca în cazul Partidului Conservator, unde, potrivit stenogramei ședinței, schimbarea numelui grupului parlamentar s-a făcut în același mod, prin anunțarea în plen, fără nicio hârtie depusă la Biroul Permanent.
"Așa cere procedura, să vă adresați Biroului Permanent, care ia act scris de acest lucru. Vom analiza în ce măsură este un partid nou sau nu, un grup parlamentar nou sau nu. Domnule Berceanu, ce doriți mai mult?", a spus Văcăroiu, dându-i liderului de grup PLD, Radu Berceanu, cuvântul în plen.
"Nicăieri în Regulament nu scrie că trebuie să depunem o cerere în scris în acest sens. Nici nu am avea cui să ne adresăm. Printr-o cerere trebuie să ceri ceva, iar acesta este un anunț. Toate grupurile parlamentare au făcut astfel de anunțuri. Există și acest precedent cu PC, și altele, prin care grupurile parlamentare anunță tot felul de lucruri în plen, cum ar fi titulatura, conducerea grupului, schimbări, etc", a explicat Berceanu.
Văcăroiu a replicat: "Stimate coleg, inclusiv modificări în grupuri, schimbări, denumiri, etc, toate trec prin Biroul Permanent. Nu dezvoltați o altă procedură".