SCHIMBAREA OREI | Se mai trece sau nu la ora de vară acum, la sfârșitul lunii martie?
Deși schimbarea sezonieră a orei a reprezentat un subiect controversat la nivel european în ultima perioadă, vom trece la ora de vară și în 2020.
Încă din 2018 la nivelul Uniunii Europene a apărut propunerea de renunțare la schimbarea de două ori pe an a orei.
În februarie 2018, Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să evalueze directiva referitoare la trecerea la ora de vară şi să prezinte o propunere de revizuire, dacă este necesară. În urma evaluării, care a primit 4,6 de milioane de răspunsuri, dintre care 84% erau în favoarea renunţării la schimbarea orei, Comisia Europeană a redactat o propunere de renunțare la această practică, propunere care a fost ulterior votată de Parlamentul European.
2021 ar putea fi ultimul an în care se va schimba ora
În 2019 Parlamentul European a votat un document pentru renunţarea la practica de schimbare sezoonieră a orei începând cu anul 2021.
Astfel că, 2021 ar putea fi ultimul an în care se schimbă ora. Totuși, statele membre UE își păstrează dreptul de a decide asupra fusului orar propriu, astfel că, țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.
Decizia de renunțare a schimbării orei poate fi amânată
Aceată decizie poate fi amânată încă un an în cazul în care Comisia Europeană va constata că aranjamentele referitoare la oră ar putea să afecteze funcţionarea pieţei unice.
Anul acesta trecerea la ora de vară se face în noaptea de 29 spre 30 martie, ora 03.00 va deveni ora 04:00. Prin urmare, ziua de duminică – 30 martie 2020 – va avea 23 de ore, în loc de 24.
Efectele asupra organismului
Psihologii au explicat de-a lungul timpului că trecerea la ora de vară afectează organismul, mai mult decât o face trecerea la ora de iarnă:
Activitatea sistemului nervos empatic este accelerată. Putem avea tulburări de ritm cardiac și variații ale tensiunii arteriale. Creșterea orelor de lumină influențează dispozițiile noastre. E foarte posibil ca, în urma acestei deteriorări a calității și cantității somnului să ne concentrăm mai greu, să fim mai puţin vigilenţi”, a explicat psihologul Cristina Fulop.