Schimbări în legislația privind plata FACTURILOR la energie! Sumele care nu pot fi plătite cu banii de pe vouchere

Publicat: 24 04. 2023, 13:24
Sursa FOTO: Facebook

Se anunță noi schimbări în legislația privind ajutorul pentru plata facturilor la energie, în valoare de 1.400 de lei.

Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică, se propune clarificarea cheltuielilor ce se pot acoperi cu banii de la stat, și anume faptul că ajutorul nu poate fi folosit la plata penalităților de întârziere, ci doar pentru plata valorilor inițiale din facturi.

Așadar, pe lângă o serie de schimbări legate de regulile acordării ajutorului pentru energie, proiectul care se află de puțin timp în dezbatere publică vine și cu clarificări în legătură cu banii acordați anul acesta persoanelor cu venituri mici pentru plata facturilor.

Beneficiarii, cei care vor plăti penalitățile sau alte daune

Mai precis, “plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu pot include penalități sau alte daune/ interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin”, se arată în proiect.

Printre altele, beneficiarii vor fi cei care vor trebui să plătească penalitățile și alte daune apărute pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, cu cardul putând fi plătită doar valoarea exactă a facturii, potrivit Avocat.net.