Școala din România care are imprimante și videoproiectoare, dar toaletă în fundul curții
Zeci de unități de învățământ din județul Galați vor începe anul școlar fără a avea autorizație de funcționare.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au anunțat că în Galați cele mai mari probleme sunt în mediul rural.
„În acest început de an școlar avem 76 de unități de învățământ fără autorizație sanitară. Persistă în continuare aceleași probleme ca și anul trecut. Este vorba, cel puțin în mediul rural, despre lipsa apei curente. Acolo unde există apă curentă sunt situații în care aceasta nu corespunde din punct de vedere organoleptic sau sunt deficitare spațiile care ar trebui să deservească toaleta elevilor. În mediul urban, probleme mari nu sunt. Fără autorizație sanitară sunt grădinițele de la parterul blocurilor, care au cubaj insuficient față de reglementările actuale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Galați, Oana Enache.
În localitatea gălățeană Hanu Conachi, școala a fost igienizată și dotată cu computere, imprimante și videoproiectoare. Totuși, unitatea are sobe de teracotă, iar toaleta se află în curte. Cei 300 de elevi sunt nevoiți să meargă la circa 50 de metri distanță de școală.
Reprezentanții școlii spun că au încercat să rezolve problema și au făcut un proiect, dar nu au găsit finanțare.
„Nu avem toaletă în interior. Primăria are un proiect pentru construirea ei, însă nu a primit finanțare. Lângă școală se va construi o clădire în care va fi montată o centrală termică perntru că noi avem încă sobe de teracotă, care sunt curățate în fiecare an. Și toaletă se va construi astfel încât copii mici să nu mai meargă în curtea școlii”, a spus directorul școlii din Hanu Conachi, Mariana Anghel.
Tot în județul Galați, zeci de elevi din comuna Nămoloasa sunt nevoiți să învețe într-o clădire foarte veche, cu toaleta în curte. Este soluția aleasă de autoritățile locale în condițiile în care școala din sat este reabilitată, iar lucrarea se va termina în luna decembrie.
„În școala veche, care este în conservare, am reabilitat patru săli de calsă unde să se poată desfășura cursurile timp de trei luni. Din păcate, acolo sunt condițiile de anul trecut. Cu toalete afară pentru cei mari, iar pentru cei mici am improvizat o toaletă în interior, din termopan, cu apă curentă”, a declarat primarul comunei Nămoloasa, Adrian Răsmeriță.
Școala este reabilitată deoarece a fost afectată de cutremurele din ultimii ani.
„Cele două școli au fost comasate în 2002, din lipsă de elevi. Una dintre școli a intrat în conservare. Școlile sunt construite în 1952, pe un concept vechi, fără stâlpi de susținere, cu tavane din trestie. De fiecare dată când au fost cutremure, au fost probleme. Au apărut fisuri, crăpături. La cutremurul din 2014 clădirea școlii a fost grav afectată, norocul nostru a fost că nu s-a întâmplat în timpul cursurilor. S-au desprins bucăți mari de tavan și au căzut peste bănci. Acela a fost punctul când am decis că trebuie să punem bazele unei școli noi”, afirmă primarul Adrian Răsmeriță.
Lucrările de la școala din Nămăloasa costă 1,5 milioane de lei și vor fi gata până la sfârșitul anului. Până atunci cei 253 de elevi vor învăța în două schimburi, într-o clădire veche de peste 60 de ani.
Probleme foarte mari sunt și în județul Brăila.
Direcția de Sănătate Publică anunță că peste 40% dintre grădinițele, școlile și liceele din Brăila nu au fost autorizate. Potrivit raportului DSP, în mediul urban, 10 grădinițe din totalul de 48 nu au autorizație sanitară. În comunele din județ, 60% dintre grădinițe nu au fost avizate, iar 55% dintre școlile gimnaziale funcționează fără autorizație.
„Dintr-un total de 111 unități cu personalitate juridică (104 unități de stat și 7 unități private), au autorizația de funcționare un număr de 86 unități, reprezentând 77,47%. Aceste unități au 168 structuri arondate din care au autorizația sanitară de funcționare 71 de structuri reprezentând 42,26%. Rezultă astfel un număr total de 279 de locații, din care au autorizație sanitară de funcționare 157, reprezentând 56,27%, cu mențiunea că autorizațiile sanitare de funcționare în baza declarației pe propria răspundere, în funcție de verificările inspectorilor sanitari și de constatările acestora, pot fi retrase/anulate, situație în care raportarea poate suferi modificări”, se arată în raportul DSP Brăila.