Gândul a demarat campania Școală nouă prin care își propune să determine ministerul Educației și autoritățile abilitate să creeze cadrul legal pentru așa-zisul fond al școlii, dar și să ia măsurile necesare astfel încât părinții, care „cofinanțează” anual sistemul de învățământ, să nu mai fie nevoiți să pună umărul la înflorirea afacerilor editurilor care publica auxiliare și manuale, dar și la cele ale afterschool-urilor. De asemenea, propunem schimbarea statutului juridic al școlilor astfel încât cei care doresc să poată redirecționa 2% din impozitul pe venit către școli așa cum o pot face în prezent pentru ONG-uri.
Școala a început de două săptămâni, iar mulți elevi s-au confruntat cu aceeași problemă de care se lovesc în fiecare an: manuale într-o stare avansată de degradare sau pur și simplu lipsă, dar și neconforme cu programa. La Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară, deschis 10 zile în centru Capitalei, cele mai multe vânzări le fac editurile care au manuale și culegeri pentru Evaluarea Națională sau pentru Bacalaureat.
În România, între clasele 0 – 10, învățământul este obligatoriu și gratuit, cel puțin în teorie. În realitate, însă, lucrurile nu stau tocmai așa. Un calcul simplu făcut de gândul arată că părinții cheltuie pentru un copil minimum 1.100 de lei pe an. O parte din acești bani merg către „auxiliare”, materiale care „îi ajută” pe elevi să învețe mai bine, dar și pe manuale, pe care fie nu le primesc, fie sunt prea deteriorate pentru a le folosi.
Articolul 69 din Legea Educației Naționale nr.1/2011, aliniatul (4), prevede că „elevii și profesorii din învățământul de stat și din învățământul obligatoriu particular acreditat/autorizat beneficiază de manuale școlare gratuite, atât pentru învățământul în limba română, cât și pentru cel în limbile minorităților naționale, în condițiile legii”. Același articol mai prevede că în unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației, Cercetarii, Tineretului si Sportului.
Pentru aproximativ jumătate din materiile școlare nu sunt manuale
Realitatea este însă dincolo de lege. Ministrul Educației, Remus Pricopie, vrea să digitalizeze în anii următori manualele școlare. Primii care ar urma să învețe, din 2014, din manuale digitale, direct de pe tabletă, ar fi, potrivit planurilor ministrului Pricopie, elevii claselor a I-a și a II-a. Ei vor avea la dispoziție manualul tipărit, un CD cu conținutul manualului clasic și manualul digital, ce va putea fi descărcat gratuit de pe manuale.edu.ro. Ulterior, dacă planurile ministerului Educației vor deveni realitate, ar urma ca noile manuale să ajungă la toate clasele.
Până atunci, elevii vor primi aceleași manuale rupte și învechite chiar și de 18 ani. O analiză făcută în urmă cu câteva luni de ministrul Educației arată că, în acest moment, numărul total de programe școlare pentru învățământul preuniversitar este de 555, din care 279 de programe (adică 50,3%) sunt acoperite de manuale școlare, în timp ce pentru restul de 276 de programe (adică 49,7%) nu există manuale școlare aprobate. Cauzele sunt „slaba calitate științifică a acestor manuale, care nu au fost admise după evaluare, fie din cauza constrângerilor bugetare care au condus la amânarea/anularea sesiunilor anuale de evaluare”.
Manualele primite de elevii unei clase de a VIII-a de la o școală din sectorul 6
Elena Moise este mama unei fetițe care a început de curând clasa a II-a la o școală din sectorul 6 al Capitalei și se confruntă și în acest an cu această problemă. „Aceste manuale sunt vechi și urâte. Ca să îi atragi pe copii, cel puțin pe cei de I-IV, trebuie, în primul rând, să le dai un manual curat. Pe când, multe dintre cărțile astea fie că au pagini lipsă, fie sunt mâzgălite și foarte murdare. Îi voi cumpăra și în acest an manuale noi, așa cum am făcut anul trecut”, a spus ea pentru gândul. Pentru cărțile de Limba Română, Matematică, Religie și Cunoașterea Mediului, Elena estimează că va scoate din buzunar 100 de lei.
Multe manuale nu mai sunt conforme cu programa
De manuale se plâng și profesorii. Mihaela Ene este de opt ani profesoară de Engleză la o școală din Capitală. Pentru clasele V – VIII lucrează cu manuale care sunt chiar și din 1996, deși programa este din 2009. „Manualele sunt demult depășite, dar și insuficiente. La o clasă de a VI-a am primit 20 de manuale la 25 de elevi. Nici nu știi cum să le împarți, ca să nu simtă copiii că îi discriminezi. De asemenea, acestea nu mai sunt conforme cu programa școlară. Astfel, se ajunge la auxiliar. Oricum, pentru a se învăța serios este nevoie de ele. Însă nu le poți impune părinților să le cumpere”, mărturisește cadrul didactic.
Colega ei de Limba Română, Raluca Popa, a susținut, pentru gândul, că nu a avut să le dea copiilor din clasa la care este dirigintă, respectiv a VII-a, nici măcar o singură carte de Franceză. „Sunt 24 în clasă, nu am primit nicio carte. Vor trebui să își cumpere, așa cum o fac, săracii, în ultimii ani. La română sunt copii care au cărți care încep de la pagina 20, unii chiar de la 50. Așa că m-am simțit obligată să le recomand să își cumpere. La unele clase, de comun acord cu părinții, am schimbat și manualul”, spune ea.
Stelian Fedorca, fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Educației, în prezent consilier, susține că situația este sub control, în ciuda analizei făcute în urmă cu câteva luni chiar de ministerul lui.
„Știm că manualele sunt vechi. Profesorul trebuie însă să le adapteze programei sau să facă propriul material didactic pentru că un profesor, pe lângă cele patru ore de predare, mai are și alte patru ore pentru a se pregăti”, a declarat Stelian Fedorca pentru gândul.
Profesoara de engleza Mihaela Ene, care lucrează cu copiii atât din manuale, cât și din caietele speciale, le aduce elevilor și alte materilale didactice, pregătite de ea. „Eu le fac tot felul de fișe, în special la opțional, unde nu am chiar deloc manual, însă tot părinții sunt nevoiți să le multiplice pentru că, deși există xerox la școală, trebuie să plătești pentru asta, iar explicația pe care o primim mereu este că nu sunt fonduri”, recunoaște ea.
Manualele primite de elevii unei clase de a VIII-a de la o școală din sectorul 6
În legătură cu lipsa manualelor, consilierul Stelian Fedorca spune că nu „va exista copil fără manual și că acestea ar urma să fie distribuite în școli în perioada următoare”. Profesoarele Mihaela și Raluca au în acest an în clase elevi care nu au manuale, o situație pe care au întâlnit-o și în 2012, 2011, etc. În anii trecuți, nimeni nu le-a mai dat elevilor pe parcursul anului școlar aceste cărți școlare obligatorii.
În perioada 19 – 29 septembrie, a fost deschis Târgului GAUDEAMUS Carte Școlară în incinta unui pavilion expozițional amplasat în Piața Universității. Reprezentanții editurilor prezente la târg, între care Corint, Sigma, Humanitas, Aramis, Niculescu sau Editura Didactică și Pedagogică, au afirmat la unison, pentru gândul, că cele mai solicitate au fost manualele. S-au vândut manuale de Limba Română, Matematică, Geografie, Istorie, Fizică, limbile Engleză și Franceză, pentru toate clasele.
Au fost însă unii care nu și-au găsit manualele pe care nu le-au primit de la școală. „Am venit să îi cumpăr fetiței un manual de clasa a V-a de Engleză. Au fost foarte puține manuale în clasă și la ea nu au mai ajuns. Din păcate nu l-am găsit aici, pentru că este unul de la editura Oxford și nu a mai fost editat de mulți ani. Va trebui să îl caut în alte părți”, s-a plâns mama unei fetițe care învață la Școala Nr. 27 „Principesa Ileana” din Capitală.
Elev la Târgului GAUDEAMUS Carte Școlară
Editurile nu pot fi constrânse de minister să publice manuale
Anul trecut, Ministerul Educației a alocat 17,25 milioane de lei pentru manuale. Pentru anul școlar 2013 – 2014 au fost alocate 20 de milioane de lei. „În medie, Ministerul Educației plătește între 4 și 5 milioane de euro pentru manuale. Jumătate din acești bani ar trebui să meargă pentru cele de clasa I, restul se împarte la cei aproape 3 milioane de elevi din clasele II -XII. În afară de lipsa banilor, din 2007 și până în prezent nu mai este niciun contract valabil între edituri și minister. Ministerul face comenzi mici, la multe materii, o comandă mică înseamnă un cost mare, așa că editura poate să refuze să publice”, a declarat pentru gândul Claudiu Istrate, directorul executiv al Uniunii Editorilor din România, care grupează principalii editori de carte școlară.
Claudiu Istrate afirmă că soluția pentru a rezolva problema manualelor ar fi ca acestea să fie acordate doar cazurilor sociale. „Toți ceilalți ar trebui să le cumpere, însă prețul ar trebui să fie în raport cu calitatea manualului”, susține el.