Școala unde trei dascăli îi predau singurului elev de gimnaziu
Școala Gimnazială Râmeț, o clădire impozantă construită din piatră, cu internat la subsol, este frecventată în acest an școlar de doar nouă elevi.
Alin, un elev care se pregătește pentru Evaluarea Națională, nu știe cum este să înveți într-o clasă plină, dar nici emoțiile inerente că va fi scos la tablă și prins cu lecția neînvățată, deoarece este singurul școlar de gimnaziu din Râmeț. O profesoară îl învață matematică, fizică și chimie, învățătoarea îi predă noțiuni de muzică și desen, iar profesoara de română are catedră „mozaic”, pe lângă limba maternă deslușindu-i elevului și din tainele disciplinelor de cultură generală.
Alin stă la opt kilometri de școală și este adus, în fiecare zi, de tatăl lui, care îi ia din drum și pe o parte din ceilalți elevi.
Și profesoarele fac eforturi pentru a-l medita, deoarece una este pensionară, iar celelalte două mai au ore la o școală din comuna învecinată, Ponor, și sunt nevoite să parcurgă 15 kilometri până la Râmeț.
Doina Sas, care înainte de pensionare a mai predat matematică la Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea” Aiud, spune că notele lui Alin sunt bune, deși este o mare diferență între a lucra cu un singur elev sau cu o clasă plină de copii.
„Băiatul de clasa a 8-a se descurcă bine, e foarte greu de predat, pentru că e matematică, e abstractă, și trebuie să-l atrag, nu să-l îndepărtez. Ca să-l atrag mai spui o glumă, mai povestim și iar facem matematică. E doar el, pe el îl întreb și doar el îmi răspunde”, spune profesoara Doina Sas.
Ea adaugă că an de an copiii obțin rezultate bune la învățătură, absolvenți ai școlii devenind elevi ai Colegiului Național „Titu Maiorescu” din Aiud, cea mai bună instituție de învățământ din zonă.
Ceilalți opt copii învață în ciclul primar. Unul este în clasa pregătitoare, câte doi în clasele 1 și 2, iar alți trei elevi sunt în clasa a 4-a. Aceștia sunt pregătiți de o tânără învățătoare care le predă în sistem simultan.
Elevii vin la școală în fiecare zi, chiar și atunci când zăpada este de jumătate de metru.
Copiii care învață la această școală sunt ai familiilor care au un loc de muncă stabil în comună, spune primarul din Râmeț, Vasile Raica.
În anul școlar 2017-2018, primarul se așteaptă ca la școala din comuna Râmeț, în care nu există de altfel nicio grădiniță, să învețe 15-16 copii.
Comuna Râmeț este situată la 20 de kilometri de municipiul Aiud, în Munții Trascăului, iar starea proastă a drumului județean, ce face legătura între drumurile naționale, prin Ponor, Mogoș și Bucium, aproape că o izolează din punct de vedere rutier. Acesta este și unul dintre motivele pentru care nu se poate face zilnic naveta. Comuna are în componență 13 sate, dar cu toate acestea populația nu depășește în prezent 530 de locuitori.
În 2014 s-a înregistrat o singură căsătorie, iar anul trecut niciuna, în timp ce de la începutul acestui an doar un cuplu și-a unit destinele la Primăria Râmeț și tot în acest an s-a consemnat o singură naștere.
Cazurile în care pe raza comunei se stabilesc tineri sunt foarte rare. S-a întâmplat cu câțiva ani în urmă, când o familie de bucureșteni s-a stabilit în satul Cheia, iar recent o familie cu trei copii din Maramureș a anunțat că intenționează să se mute în satul Valea Poienii.