Prima pagină » Știri » Scriitoarea Herta Müller a fost operată de ulcer perforat

Scriitoarea Herta Müller a fost operată de ulcer perforat

Scriitoarea Herta Müller a fost operată de ulcer perforat
Scriitoarea germană de origine română Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, spitalizată de urgență la sfârșitul săptămânii trecute, a fost operată din cauza unui ulcer perforat, informează AFP.

Scriitoarea germană de origine română Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură pe anul 2009, spitalizată de urgență la sfârșitul săptămânii trecute, a fost operată din cauza unui ulcer perforat, informează AFP.

Scriitoarea, în vârstă de 60 de ani, a fost nevoită să își anuleze astfel din motive medicale participarea la toate evenimentele pe care le avea programate până la sfârșitul anului 2013, a precizat editorul său german.

„Herta Müller a fost trebuit să își anuleze toate întâlnirile din acest an, din motive medicale”, a declarat o purtătoare de cuvânt a editurii germane Carl Hanser. „Este bine îngrijită, iar starea ei de sănătate se ameliorează”, a adăugat aceeași sursă.

Potrivit mai multor publicații elvețiene și germane, Herta Müller trebuia să meargă la Berna, duminică, pentru o lectură, însă a fost nevoită să renunțe la acea deplasare.

Cotidianul german Berliner Zeitung afirmă că renumita scriitoare a fost operată de urgență din cauza unei perforații intestinale, într-un spital din Mullheim, un oraș aflat la câțiva kilometri de granițele cu Franța și Elveția.

Biroul de presă al Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) – unde scriitoarea era invitată să participe, în perioada 25 – 27 octombrie – a precizat că Herta Müller se afla internată, duminică, la secția de terapie intensivă din Mullheim. Medicii nu au avizat transferul acesteia la Berlin, orașul său de reședință.

Astfel, prezența autoarei la Iași, unde a acceptat participarea la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere, nu mai este posibilă la această ediție.

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, într-un mic sat din Banat unde se vorbește limba germană. Volumul „Nadirs” a marcat debutul în proză al scriitoarei, relatând povestea sinistră a vieții dintr-un sat din România. O versiune cenzurată a romanului a fost publicată la București în 1982. Doi ani mai târziu, scriitoarea a reușit să trimită romanul peste hotare, iar versiunea integrală a romanului a fost publicată la Berlin.

Deoarece a scris despre experiența ei în calitate de membru al unei minorități naționale și despre viața ei sub un regim dictatorial, Hertha Müller a intrat destul de repede în vizorul Securității, expunându-se astfel în fața multor interogatorii și persecuții.

Scriitoarea a reușit să fugă din România, în 1987, stabilindu-se cu soțul ei la Berlin.

De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase și importante premii germane și internaționale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) și Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) și IMPAC Dublin Literary Award (1998). Scriitoarea este membră a Academiei Germane pentru Limbă și Poezie (din 1995) și, de-a lungul anilor, a fost nominalizată de trei ori la premiul Nobel pentru literatură, care i-a fost decernat în 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Două planete din Sistemul Solar nu sunt ceea ce par, susțin cercetătorii