Prima pagină » Știri » Scrisoarea deschisă a filosofului Mihai Șora înaintea turului II: „Cu Ponta președinte, vom avea o Românie a furtului generalizat, a imposturii și incompetenței”

Scrisoarea deschisă a filosofului Mihai Șora înaintea turului II: „Cu Ponta președinte, vom avea o Românie a furtului generalizat, a imposturii și incompetenței”

Filosoful Mihai Șora vorbește într-o scrisoare deschisă despre pericolul venirii lui Victor Ponta la președinție. Mihai Șora spune cum va fi țara noastră după alegeri, în cazul în care președinte va fi actualul premier: "o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive și dezordonate, o Românie a incompetenței și a nerușinării".

Mihai Șora spune că în urmă cu câteva zile a împlinit 98 de ani și știe ce înseamnă atât fascismul, cât și comunismul.

„Din amândouă am scăpat cu viață: fără să-mi vând sufletul nimănui, deși „ofertele” au fost multe și subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Educației și al Învățământului”, scrie Mihai Șora, în Revista 22. Acesta spune că a părăsit Guvernul Roman din care făcea parte după ce a văzut ce se întâmplă la mineriade.

Mihai Șora, fost ministru al Educației

De asemenea, Mihai Șora republică un articol din 22 iunie 1990 cu privire la sufocat de ce se întâmpla în Piața Universității în iunie 1990, „copleșit de ceea ce, mai apoi, a intrat în istorie sub numele: MINERIADELE LUI ION ILIESCU”.

SCRISOARE LUI MIHAI ȘORA DIN REVISTA 22:

Dragii mei prieteni,

Citind acest articol, veți înțelege cât de periculoasă este venirea lui Victor Ponta la putere, cât de periculoasă este ascensiunea lui politică.

Victor Ponta este pupilul lui Ion Iliescu. Este continuatorul legitim (și legitimat) al lui Ion Iliescu.

Cu un Victor Ponta Președinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive și dezordonate, o Românie a incompetenței și a nerușinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care și-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în pozițiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic -, acești oameni corupți, lipsiți de scrupule, lipsiți de caracter, se vor afla la cârma țării noastre, mai exact:

LA TOATE CÂRMELE ROMÂNIEI.

Ieri am împlinit 98 de ani.

Și știu, pentru că am traversat secolul trecut – cu tot ce a avut el bun și rău, miraculos sau distrugător -, știu ce înseamnă atât fascismul, cât și comunismul. Pe amândouă le-am trăit pe pielea mea. Din amândouă am scăpat cu viață: fără să-mi vând sufletul nimănui, deși „ofertele” au fost multe și subtile, inclusiv în anul 1990, când am devenit, în primul guvern liber, de după 1989, ministrul Educației și al Învățământului, funcție în care am rămas timp de șase luni, adică exact PÂNĂ LA MINERIADE, până când am văzut cu ochii mei ce se petrecea în Piața Universității și am decis să părăsesc guvernul condus de Petre Roman.

Știu, așadar, ce ar putea însemna un Victor Ponta la cârma acestei țări.

De aceea – TOCMAI DE ACEEA -, încă din primul tur de scrutin, l-am votat pe domnul Klaus Iohannis.

De aceea îl voi vota pe domnul Klaus Iohannis și în turul al doilea, duminica viitoare, în ziua de 16 noiembrie 2014.

Vă îndemn și pe voi, oameni cu scaun la cap și cu sufletul întreg, să mergeți la vot și să-l votați pe Klaus Iohannis: fără alte „rezerve” sau „dileme”, complet sterile în acest moment.

Copiii voștri vă vor fi recunoscători.

MIHAI ȘORA

București, 8 noiembrie 2014

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025