Prima pagină » Știri » Scrisoarea unei judecătoare, după ce a fost cercetată: „Abuzurile comise de o serie de procurori DNA împotriva judecătorilor sunt evidente”

Scrisoarea unei judecătoare, după ce a fost cercetată: „Abuzurile comise de o serie de procurori DNA împotriva judecătorilor sunt evidente”

Scrisoarea unei judecătoare, după ce a fost cercetată:  „Abuzurile comise de o serie de procurori DNA împotriva judecătorilor sunt evidente
Judecătoarea Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia a adresat colegilor săi o scrisoare deschisă, după ce a fost achitată în dosarul DNA Ploiești în care era acuzată de abuz în serviciu și luare de mită. Femeia vorbește despre abuzuri ale procurorilor DNA și despre necesitatea SIIJ.

„Mă numesc Ruxandra Popescu și sunt, din nou, judecător la Judecătoria Sinaia. În ultimii 3 ani și 3 luni am fost: adusă cu mandat la sediul DNS ST Ploiești în data de 22.03.2016, propusă spre arestare preventivă în aceeași zi și trimisă în judecată la data de 20.05.2016 pentru că, în opinia DNA- ST Ploiești, aș fi pronunțat o hotărâre judecătorească , pentru ca în final să fiu achitată definitiv de ICCJ la data de 13.06.2019″, își începe magistratul scrisoarea adresată colegilor.

În documentul citat, judecătoarea spune că „1179 de zile am avut calitatea de inculpat, 541 de zile de condamnat în primă instanță”.

„Sunt judecător din anul 1996 și nu am fost sancționată și nici măcar cercetată disciplinar vreodată. În data de 22 martie 2016, la ora 06:20, am fost luată de poliție de acasă și dusă cu mandat la DNA- Serviciul Teritorial Ploiești, acuzată fiind că în schimbul acceptării promisiunii de a primi o haină de blană în valoare de 500 de euro mi-aș fi , pronunțând la data de 11 noiembrie 2010 în urma căreia s-ar fi produs un prejudiciu Unității Administrativ Teritoriale or. Sinaia în valoare de 220.000 de euro. Pe durata anchetei din data de 22.03.2016 până la prezentarea mea în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă, mi s-a interzis accesul la dosar pentru a vedea ce probe au fost administrate și a-mi putea pregăti apărarea. Mi-au fost respinse toate probele solicitate de mine în combaterea acuzațiilor, cu motivarea că voi avea posibilitatea de a le cere în instanță. A fost administrat întregul probatoriu în faza de următire penală în rem, deși numele meu fusese menționat încă din primele denunțuri”, se arată în scrisoare.

Potrivit judecătoarei, în ziua în care a fost ridicată de poliție a trecut, fără a se fi administrat vreo probă nouă în dosar, de la calitatea de suspect la aceea de inculpat și a fost propusă pentru arestare preventivă.

„Propunerea de arestare a fost respinsă, dar s-a luat împotriva mea măsura preventivă a controlului judiciar, cu interdicția de a-mi executa profesia. În ziua ridicării mele, pe 22 martie 2016, DNA a emis un comunicat de presă în care a anunțat că am acceptat promisiunea primirii unui folos necuvenit pentru a da o hotărâre judecătorească considerată de procurori ;vădit contrară dispozițiilor legale:, iar pe surse a apărut în presă informația că respectivul folos necuvenit ar fi o haină de blană. La data de 20 mai 2016 am fost trimisă în judecată de DNA- ST Ploiești pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită. La data de 13 iunie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv achitarea mea. Pe durata procesului penal am declinat orice solicitări din partea presei pentru a comenta despre cazul meu, deoarece am spus că îmi voi căuta dreptatea în instanță. Acum, că am fost achitată definitiv și am îmbrăcat din nou roba, am decis să nu mai tac. Cazuri de mite inventate s-au mai văzut la procurorii DNA, prin urmare nu sunt singura în această situație. Ce este însă diferit în cazul meu, este faptul că, pe baza unui simplu denunț, din poziția de judecător, m-am trezit peste noapte, în poziția de inculpat, acuzat de abuz în serviciu pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești considerată de procurori ca fiind gresită. Astfel spus, în România procurorii DNA au putut să într-un rechizitoriu că o sentință civilă este nelegală/netemeinică. Procurorii DNA au putut să demonstreze argumentația cuprinsă în considerentele unei sentințe și să arate că, după analiza lor, astfel trebuiau interpretate anumite texte de lege, că astfel trebuia aplicată legea la un caz concret. Iar, din moment ce argumentele judecătorului unei cauze nu s-au pliat pe cele ale procurorilor, acesta vădit a „greșit”, făcându-se astfel vinovat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Tot în România, procurorii au putut să trimită o persoană în judecată pentru comiterea unei infracțiuni inventate, bazându-se pe cuvântul unei singure persoane. Atât. Cuvântul unei persoane împotriva cuvântului inculpatului. Asta este suficient să acuzi pe cineva și să îl târăști într-un calvar judiciar. Am 23 de ani vechime în magistratură, sunt un om cu conștiința curată, pentru că am judecat întotdeauna cu bună-credință și cu toată priceperea de care am fost capabilă. La sfârșitul a trei ani și trei luni de proceduri judiciare, am fost achitată. Am fost achitată, dar după ce am primit o condamnare în primă instanță și după ce am trecut prin încercarea de a fi subiectul unei propuneri de arestare preventivă”, se arată în aceeași scrisoare.

Ruxandra Popescu scrie că astăzi este din nou în robă, dar nu vrea să uite: „Nu vreau să uit că, în calitate de magistrați, trebuie să rămânem permanent vigilenți. Vigilenți în fața probelor care ni se prezintă, vigilenți în fața încercărilor de distorsionare a adevărului; pentru că lipsa de vigilență poate avea urmări de neșters în viața unui om. Vigilenți în fața oricăror încercări de subminare a independenței noastre, în fața încercărilor de intimidare de orice fel, de , uneori chiar prin fabricarea unor dosare penale împotriva noastră. Iar pentru ca abuzurile comise de o serie de procurori DNA împotriva judecătorilor sunt evidente, existența și funcționarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este o necesitate imperativă pentru a-i proteja pe judecătorii și pe procurorii onești și profesioniști, tocmai de excesul de zel al unor procurori care și-au uitat demult menirea de a fi apărătorii ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Ruxandra Popescu este judecător din anul 1996.

 

Citește și