SCRISOAREA unui copil din Transnistria care visează să ajungă președintele României: „Vreau să schimb lumea și cred că îmi va reuși”

Publicat: 31 05. 2014, 21:13
Actualizat: 06 07. 2016, 12:03

Nicolai Romanov n-a renunțat să viseze, chiar dacă nu i-a fost întotdeauna ușor să fie român în Transnistria. Este un copil, un copil mare. Termină acum clasa a XII-a la Tiraspol și se pregătește să vină în România la studii. A ales Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene, convins că drumul drept este spre Vest și nu spre Rusia. „Mă doare inima când văd că toată lumea se orientează spre Rusia, deci voi încerca să le arăt, că în Vest este cu mult mai bine. Voi lucra până la imposibil pentru această cauză, vreau să schimb lumea și cred că îmi va reuși. Pe lângă aceasta voi susține traseul european al Republicii Moldova”, spune entuziast.

„Am planuri grandioase, și, dacă ajung politician, sper să realizez totul sau să-mi reușească cea mai mare parte”, adaugă Nicolai, care recunoaște că se vede, într-o zi, chiar președinte.

„Sunt preocupat de starea actuală, mă interesează și mă captivează acest domeniu, și sigur, îmi doresc să devin cândva președinte.(…) În viitor, văd România o țară prosperă, bogată, educată cultural, cu oameni inteligenți și un nivel al traiului înalt. Dacă dorința poporului va fi pentru reîntregirea teritorială și formarea României Mari, voi susține majoritatea, pentru că fiind împreună ne vom simți împliniți”, spune Nicolai.

Explică simplu că pe cele două maluri ale Prutului oamenii sunt frați: „Profesorii mi-au insuflat dragoste față de limba română, față de istoria neamului și am învățat că toți avem aceiași strămoși. Toți suntem vlăstari ai tracilor, ai geților și ai dacilor. Deci, toți oamenii, de pe cele două maluri ale Prutului sunt frați. Nemaivorbind despre cele două maluri ale Nistrului, care au rămas jerfe ale unui joc urât dintre marile puteri”.

Pentru început se gândește la revenirea Transnistriei alături de Republica Moldova.

„În cariera mea, voi fi în primul rând preocupat de reîntregirea teritorială a Republicii Moldova, voi face tot posibilul ca Transnistria să devină o parte componentă a Moldovei, chiar dacă știu că e o cale foarte lungă și grea. Voi găsi în mine puterile și voi depune efortul maxim”, arată el.

„Granița care împarte România Mare în Basarabia și România aș dori să dispară”

Ion Iova este coleg cu Nicolai, iar pentru el România este un miracol, chiar dacă nu a reușit să vadă prea multe, „amprentele” fiind lăsate de drumul până la București. „Locurile te fac să le duci dorul”, spune el.

„Dacă aș ajunge președinte, adaugă Ion, „aș pune accentul pe europenizarea întregii țări”. Până atunci însă „prima dorință este legată de Moldova”. „Granița care împarte România Mare în Basarabia și România aș dori să dispară”, spune elevul.

Nicolai și Ion sunt elevi ai Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, singurul cu predare în limba română și al cărui director, Ion Iovcev,  a vorbit, pentru gândul, despre greutățile cu care se confruntă zi de zi. Într-un interviu acordat după anexarea Crimeii la Rusia, profesorul care de 40 de ani îi învață pe copiii români din Tiraspol limba română, se arăta îngrijorat că scenariul unuionist rusesc s-ar putea să fie aplicat și Transnistriei, cu consecințe dramatice.  „Noi stăm la paza limbii române, suntem ostașii limbii române”, a explicat el unul dintre motivele pentru care nu a plecat până acum, în ciuda tuturor greutăților. Există însă și un altul, care cântărește chiar mai greu: „Pe de altă parte, unde să plecăm? Știm că românii sunt primitori.   Dar ca să trăiești în România îți trebuie bani. Ce să facem, să ne oprim la Gara de Nord?”, se întreaba directorul.

Ion Iovcev a redactat și o SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA în numele elevilor, profesorilor și părinților,  scrisoare în care vorbea despre presiunile la care sunt supuși românii din stânga Nistrului. „Lupta este inegală, de aceea avem nevoie de ajutorul românilor din țară, avem nevoie să fim auziți de însăși Țara! Sângele apă nu se face! Fiți alături de noi!”, era apelul românilor din Tiraspol.

 

 

După intenția declarată a autoritățile separatiste de a se uni cu Rusia, corespondentul gândul a mers în stânga Nistrului, pentru a vedea care este starea de spirit a locuitorilor din regiune.

Citește accesând link-ul de mai jos un reportaj-premieră în Transnistria: