Prima pagină » Știri » Scrisoarea unui ”satanist din Colectiv”: Sunt extraordinar de dezamăgit

Scrisoarea unui ”satanist din Colectiv”: Sunt extraordinar de dezamăgit

Scrisoarea unui ''satanist din Colectiv'': Sunt extraordinar de dezamăgit
Costi Rădoi, una dintre victimele incendiului din clubul Colectiv, spune, într-o scrisoare deschisă publicată online, că este extraordinar de dezamăgit de statul român, care, dacă nu este un slab manager, este "foarte bandit".

Costi Rădoi a publicat recent pe contul său de pe platforma de socializare Facebook „o scrisoare deschisă adresată statului român, cu privire la kit-ul medical destinat răniților din Colectiv”. Acesta precizează că și prietena sa a fost rănită în această tragedie.

„«Dragă» statule român… Sunt unul dintre «sataniștii» care au ars în clubul Colectiv în data de 30-oct-2015. Așa că din start îți spun că sunt extraordinar de dezamăgit de tine. Am crezut că «ne luăm țara înapoi» când am votat un neamț mut și plimbareț, dar n-am făcut altceva decât să votăm alți lupi îmbrăcați în piei de oaie. Vorba neamțului: «ghinion». În urma serii cu pricina, 63 de suflete tinere s-au dus în lumea celor drepți, pt că angajații tăi au făcut acte pe genunchi, preamărind șpaga în detrimentul adevăratei siguranțe a cetățeanului… știi tu… aia reală, în care tre” să trăim și să fim sănătoși, nu să fim vânați aiurea de rutieră pe stradă, cu radarul prin lanul de porumb. ISU a luat o șpăguță să treacă cu vederea numărul de ieșiri de urgență și de stingătoare, primăria sector 4 a luat o șpăguță și a dat o autorizație de restaurant cu 80 de locuri pe scaun, unui club cu sala de spectacole, și mai sunt… deja le știi din dosarul deschis”, scrie Costi Rădoi.

„Sunt dezamăgit că ai spus că avem de toate și ne descurcăm, deși în spital am avut pansamente pentru arși abia la 4 zile după internare. Medicii din Belgia au declarat clar că o asemenea catastrofă nu poate fi gestionată de către nicio țară din UE de una singură, deci ar fi trebuit să ceri din prima ajutorul, nu să institui celula de criză cu contact prin e-mail, la 2 luni și jumătate după eveniment (notificare primită pe mail pe data de 20-ian-2016, cu document atașat și datat 14-ian-2016). Sunt dezamăgit pentru că ai spus că vei întocmi 400 de kit-uri în valoare de 2800 lei pentru cei afectați, în condițiile în care ai luat banii de la Crucea Roșie, bani donați de către bietul popor pe care-l supui în loc să-l reprezinți, iar kit-urile încă nu-s de ajuns”, mai scrie acesta.

Costi Rădoi spune că, deși la Elias au fost internați mulți dintre răniții de la Colectiv, statul român a trimis numai 5 dintre kit-uri la acest spital.

„La mine n-a mai ajuns niciunul, la fel cum n-au mai ajuns nici la alții. Deci ne izbim de primul paradox idiotic al conducerii tale: pentru aproape 400 de oameni prezenți la concert, din care au fost victime undeva peste 200, dintre care 63 au decedat, tu ai făcut 400 de kit-uri care… nu au fost suficiente. Cum vine asta statule? 400 de kit-uri n-ajung la 173+ de bolnavi?”, spune Costi Rădoi, precizând că „al doilea paradox este prețul”.

„Menționez că în kit trebuia să fie și un tub de contractubex, care însă nu a fost prezent la apelul de predare primire. În bunul spirit românesc, a fost însușit de altcineva, nu știu exact… cert e că nu era prezent. Iar prețul, statule, prețul ăla de 2800 lei, care de fapt real este de 1116 lei, nu-mi arată decât faptul că ești extrem de prost manager al fondurilor (…) Dacă nu ești un slab manager, atunci ești foarte bandit și te-ai gândit că pe lângă taxele și impozitele (cele mai mari din Europa) și alte accize (de exemplu, cea mai scumpă benzină din Europa), ai putea pune mâna și pe banii adunați de crucea roșie din donații făcute de către oamenii simpli, muncitori, care și așa îți alimentează până la refuz frigiderul, îți construiesc casele și-ți umplu rezervorul, ca tu să ai coloane oficiale, în care mor alți oameni nevinovați, în gropile tale… dar mor în misiune… ai o scuză, ce să zic… însă în fața noastră nu ține scuza asta”, mai scrie acesta.

Al treilea paradox la care face referire Costi Rădoi este utilitatea acestui kit. „Statule, acest kit conține chestii inutile rănilor închise, cum ar fi betadina, mepilex-ul, atrauman-ul, touch hand soap (sapun), protex (alt sapun), și altele, care nu ne mai sunt folositoare acum, după aproape 3 luni după eveniment. Astea trebuiau atunci, când ziceai că ai de toate, dar n-aveai nimic (…) Rănile celor externați sunt deja închise și n-ai nicio scuză în a nu ști acest lucru (…) Știm toți deja că rănile sunt diverse și fiecare bolnav are nevoi speciale, deci cum ai ajuns tu la concluzia că toți avem nevoie de aceleași lucruri?”, a mai scris Costi Rădoi, precizând că răniții au nevoie de fonduri, pentru că primesc numai 70-75% din salarii, fiind în concedii medicale. „Dar dau câte 6-700 lei la întreținere sau gaz, pt că stau cu căldura la 24 grade, neavând termoreglaj în pielea arsă d-abia închisă. Să mai aduc aminte și de faptul că au trebuit să tocmească oameni pt cumpărături, curățenie, gătit, pt că cei mai mulți dintre ei, o bună perioadă de vreme, nu și-au putut folosi mâinile?”, adaugă acesta.

El mai spune că oamenii au donat pentru ca victimele incendiului să fie persoane normale sau cât de cât normale, după o asemenea catastrofă. „Alți oameni au ieșit în stradă și au dărâmat un regim de-al tău statule, pt ca tu să numești un alt regim format din tehnocrați, niște profesioniști, care să reducă acest flagel din România, numit corupție. Și ce ai făcut tu cu acest vot de încredere statule? L-ai folosit pe post de hemorzon… ca să păstrăm termenii medicali. Deși a fost scandal pe tema donațiilor, nu te-ai sinchisit niciun pic să faci un mic control, să vezi ce dotări pt spitale au fost cumpărate din banii de donații. Deși se vehiculează sute de mii de euro donate spitalelor, noi am dormit în lenjerie îngălbenită sau cu găuri în Elias, lenjerie care nici nu se schimba în weekend. Eu nu am stat în pat pentru arși, nici prietena mea și nici ceilalți care erau deja pe salon. Albumina a fost adusă cu sacrificii, grație unei persoane minunate, căreia nu-i voi da numele acum, pentru a nu-i crea probleme, dar a venit pe numele ei, prin eforturile ei, nicidecum ale spitalului. Iar acum, tehnocrații tăi, statule, dau verdicte care de fapt sunt lipsite de profesionalism”, adaugă acesta.

Citește și