Prima pagină » Știri » Scrisori „de prezentare” ale unor candidați USL, primite în cutiile poștale. „Am considerat că este obligația mea să-i fac pe oameni să mă cunoască”

Scrisori „de prezentare” ale unor candidați USL, primite în cutiile poștale. „Am considerat că este obligația mea să-i fac pe oameni să mă cunoască”

Scrisori
Alegătorii dintr-un colegiu care include zona de sud a municipiului Ploiești au primit în cutiile poștale scrisori din partea candidaților USL la Camera Deputaților și Senat în acel colegiu, cei doi spunând că au trimis respectivele scrisori pentru "a se prezenta".

Ploieștenii care locuiesc în zona de sud a municipiului, ce formează Colegiul uninominal 10 au primit, în cutiile poștale, câte o scrisoare din partea celor doi candidați ai USL pe acest colegiu, Ion Eparu pentru Camera Deputaților și Augustin Mitu pentru Senat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scrisorile, în format A4, pe hârtie lucioasă și color, conțin pe o parte fotografia candidatului, un CV și sigla USL, iar pe cealaltă parte un mesaj care începe cu „Dragi ploieșteni”.

În cuprinsul scrisorii, candidatul Ion Eparu, președinte al PSD Ploiești și profesor universitar, se prezintă drept „un politician atipic” care nu a învățat până acum „lecția pe care mulți se chinuie să i-o predea: aceea că, în politică, nu poți câștiga niciodată dacă nu promiți”.

Contactat telefonic, Ion Eparu a declarat corespondentului MEDIAFAX că a scris acea scrisoare singur, literă cu literă, de la început până la sfârșit și că ideea de a trimite astfel de scrisori aparține echipei sale de campanie.

Eparu a explicat că staff-ul său a făcut sondaje la nivelul colegiului și a constatat că este o persoană cu multă notorietate, dar că „este loc și de mai bine”.

„Este o scrisoare de prezentare. Am considerat că este obligația mea de competitor electoral să-i fac pe oameni să mă cunoască”, a mai explicat Ion Eparu referindu-se la scrisoarea trimisă ploieștenilor, care se încheie cu sintagma „cu respect și dragoste”.

Cel de-al doilea candidat care a trimis scrisori în Ploiești, Augustin Mitu, este tot membru PSD și candidează în același colegiu la Senat. Mitu se prezintă drept „un om realizat din punct de vedere profesional” a cărui cea mai mare împlinire este familia. Despre promisiuni, Augustin Mitu spune: „Știu bine ce stă în puterea mea. Eu pot promite doar că mesajul vostru va ajunge acolo unde se caută soluții pentru ca dreptatea și adevărul să învingă”.

Augustin Mitu își încheie scrisoarea cu formula „cu sinceritate”.

Contactat telefonic, candidatul USL pentru Senat pe colegiul din zona de sud a Ploieștiului a afirmat că scrisoarea este una „de prezentare”, care „respectă regulile preelectorale, nu conține îndemn la vot, nici ștampilă”.

Contracandidații celor doi reprezentanți USL pe acest colegiu din partea ARD sunt fostul prefect Adrian Dobre și fostul primar al Ploieștiului Andrei Volosevici, ambii membri PDL.

În prezent, colegiul pentru Camera Deputaților pe care candidează cei doi este reprezentat de Sever Voinescu (PDL), iar cel pentru Senat este reprezentat de Daniel Savu (PSD), care în urmă cu patru ani a intrat în Parlament deși s-a clasat al doilea în urma votului iar acum candidează din nou, dar în alt colegiu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate