Scutul antirachetă de la Deveselu devine operațional. De cine ne protejează și cât a costat

Sistemul de apărare antirachetă amplasat la baza militară din Deveselu, sub comanda forțelor navale americane, a fost declarat operațional vineri. Componenta sistemului terestru AEGIS de aici urmează să intre într-o perioadă de teste, până în primăvara lui 2016, pentru a putea fi integrat cu sistemul maritim AEGIS, funcțional deja pe patru nave aflate în Marea Mediterană, cu baza la Rota, în Spania, precum și cu radarul instalat în Turcia și cu sistemul de comandă și control de la Ramstein, din Germania.

„Scutul antirachetă” de la Deveselu a început să fie construit în 2013, iar România a fost de acord să găzduiască acest sistem în 2010, printr-o decizie a CSAT, în 2011 fiind semnat Acordul dintre România și SUA privind acest sistem antirachetă. Interceptoarele de tip SM-3 IB (Standard Missile 3 Block IB) și radarul SPY-1 de la Deveselu fac parte dintr-un sistem complex de apărare împotriva rachetelor balistice cu rază medie și lungă de acțiune, care este dezvoltat în comun de SUA și de NATO și care acoperă întreaga Europă.Componenta de la Deveselu are rolul de a apăra sudul spațiului european.

O bază similară cu Deveselu a început să fie construită în acest an în Polonia, la Redzikowo, și este planificată să devină operațională în 2018, moment în care întreg sistemul AEGIS ar urma să fie complet.

Conceput inițial ca o pavăză împotriva amenințărilor balistice intercontinentale ale Coreei de Nord, scopul acestui sistem antirachetă a fost mutat împotriva amenințărilor dinspre Iran și Orientul Mijlociu. Recentul acord nuclear dintre SUA și Iran nu contravine cu scopul sistemului AEGIS, au arătat oficialii americani.

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a arătat vineri că acest sistem de apărare de la Deveselu „sporește capacitățile existente ale SUA și NATO prin modernizarea sistemului de apărare antirachetă Aegis, folosirea unei variante mai avansate a interceptorului Standard Missile-3 și adăugarea unei facilități de apărare antirachetă terestre SM-3 (denumită și sistemul terestru Aegis) la Deveselu”.

„Dobândirea acestei capabilități reprezintă o creștere semnificativă a capacității de apărare antirachetă și a ariei de acoperire defensivă pentru zona sudică și centrală a teritoriului european al NATO în raport cu amenințările cu rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune venite din afara spațiului euro-atlantic„, a mai spus oficialul american.

Oficialii români au arătat la rândul lor că scutul de la Deveselu întărește securitatea României și o poziționează strategic în sistemul de apărare al NATO.

„Pentru România, sistemul antirachetă va întări securitatea națională, atât direct prin protecția pe care o asigură teritoriului național, cât și indirect, sistemul având un important rol de descurajare.Din perspectiva țării noastre, participarea la apărarea împotriva rachetelor balistice reprezintă un angajament strategic susținut de întregul spectru politic și de majoritatea populației„, a declarat ministrul de Externe Lazăr Comănescu.

„Sistemul antirachetă de la Deveselu este indiscutabil cel mai important proiect strategic bilateral româno-american. Facilitatea contribuie concret și tangibil la securitatea României, dar și a SUA„, a declarat și ministrul Apărării, Mihnea Motoc.

Principalul negociator al României pe acest dosar și cel care a parafat acordul cu SUA pe acest sistem, fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu, a scris astăzi că „„scutul” a fost o provocare din multe perspective, dar mai ales un proiect dus la bun capăt: pentru un negociator nu există o satisfacție mai mare decât să vadă că litera acordului pe care l-ai negociat devine realitate palpabilă, spre beneficiul țării tale, care este astfel mai sigură și mai bine apărată„.

Aurescu explică patru roluri importante pentru acest sistem dezvoltat de România în parteneriat cu SUA: a fost primul document cu valoare juridică ce a consacrat Parteneriatul Strategic al României cu SUA, întărește securitatea României, SUA și NATO, crește profilul României în cadrul NATO și statuarea faptului că România nu se mai poate întoarce în sfera de influență a Rusiei.

Viceamiralul James D. Syring, directorul Agenției de Apărare Antirachetă a SUA, a explicat vineri, la București, că sistemul de la Deveselu este o adaptare a sistemului naval de apărare antirachetă AEGIS, care folosește un radar SPY-1, un procesor de semnale multi-misiune, un sistem de lansare verticală Mark 41 și alte procesoare de comandă, control și comunicații. Sistemul este capabil să lanseze rachete interceptoare SM-3 Block IA, IB, iar din 2018 Block IIA.

Construcția hangarului de la Deveselu a început în New Jersey și a fost finalizată în România în 2014, iar instalarea a avut loc din septembrie 2014 până în martie 2015. Au fost livrate peste Ocean, în România, 156 de containere cu peste 900 de tone de oțel, conform lui Syring. Sistemul de la Deveselu a fost gata în august 2015, apoi a intrat în teste. Săptămâna trecută, un sistem similar cu cel de la Deveselu a participat în primul test de interceptare a unei rachete balistice cu rază medie de acțiune, în Hawaii, care s-a încheiat cu succes.

Rusia se opune. Reacția SUA: „Ei înșiși văd o valoare în a avea sisteme de apărare antirachetă”

Oficialii americani și români au subliniat în repetate rânduri că sistemu antirachetă AEGIS nu este îndreptat împotriva Rusiei.

„Acest sistem este proiectat doar pentru a contracara amenințări venite din afara Europei. Așa cum a spus domnul ambasador Comănescu, NU este, repet NU este îndreptat împotriva Rusiei și nu are capacitatea de a reprezenta o amenințare pentru Rusia. Am explicat acest lucru Rusiei cu numeroase ocazii. Totodată, ne-am oferit să colaborăm cu Rusia pentru a-i atenua îngrijorarea și, în cazul în care dorește acest lucru, pentru a-i proteja pe toți cetățenii noștri de rachete balistice din afara spațiului euroatlantic”, a declarat vineri ambasadorul SUA la București, Hans Klemm.

În septembrie 2015,Robert G. Bell, reprezentantul Secretarului Apărării SUA în Europa și consilier al misiunii SUA la NATO, explica faptul că acest sistem nu are capacitatea să submineze puterea de descurajare a Rusiei, ba mai mult, că însăși Rusia a dezvoltat de-a lungul vremii sisteme similare, fără ca SUA sau vecinii ei să protesteze în vreun fel.

„Rusia are un program de apărare antirachetă foarte activ, au un sistem antirachetă lângă Moscova, încă de acum 50 de ani. Sovieticii, apoi rușii, au trecut prin generații succesive de noi capabilități pentru acel sistem. Noi nu am sugerat că acestea deranjează balanța de securitate și au făcut parte din ecuația strategică de zeci de ani. Rușii au avut un program foarte ambițios și voluminos de rachete cu rază scurtă de acțiune, multe dintre ele fiind mobile, și asta face parte din ecuația care există de zeci de ani. Deci nu există nimic fundamental deranjant în termeni de balanță strategică prin faptul că elemente de apărare antirachetă sunt lansate de Rusia sau de SUA și NATO. Fiecare au scopul lor, iar pentru NATO, lansăm sisteme care acoperă zone mai largi, precum Aegis și baza terestră Aegis din România, pentru a asigura protecția teritoriilor și popoarelor din toată Europa, împotriva amenințărilor din Orientul Mijlociu. Ele nu sunt în niciun fel orientate sau capabile să amenințe capacitățile de retaliere strategică ale Rusiei. Rușii au avut propriile lor motive pentru a cheltui, de-a lungul a zeci de ani, miliarde de ruble pe sistemele de la Moscova, nu voi specula asupra lor. De-a lungul timpului, și-au exprimat deseori îngrijorarea față de unii vecini de-ai lor, care au capabilități ofensive nucleare și față de care nu au vrut să fie vulnerabili. Ei înșiși văd o valoare în a avea sisteme de apărare antirachetă„, a spus Robert G. Bell.

Principalul negociator al României pe acest dosar, fostul ministru de Externe Bogdan Aurescu, a scris astăzi: „Sigur, Federația Rusă nu agreează acest proiect, iar declarațiile asertive ale oficialilor ruși sunt cunoscute deja. (…)Aceste declarații dure nu trebuie și nu pot să ne intimideze, căci România – prin apartenența sa la Alianța Nord-Atlantică – este apărată mai bine ca oricând în istoria sa modernă și contemporană. Dimpotrivă, ele arată foarte elocvent – am mai spus-o și o repet – că, prin prezența militară americană permanentă de la Deveselu (și nu numai), România nu mai are „șansa” de a se întoarce într-o altă sferă de influență„.

Rusia și-a exprimat în repetate rânduri îngrijorarea și ostilitatea față de acest proiect, amenințând chiar cu amplasarea de bombardiere strategice cu capacitate nucleară TupolevTU-22M3, în Peninsula Crimeea, sau cu amplasarea de sisteme de rachete Iskander în exclava Kaliningrad, aflată între Polonia și țările baltice.

Cât a costat scutul antirachetă de la Deveselu și de ce a fost aleasă România

Inițial costul estimat al componentei terestre AEGIS de la Deveselu a fost de peste 500 de milioane de dolari. În 2013, Congresul SUA a alocat 265 de milioane de dolari acestui proiect dezvoltat de Agenția de Apărare Antirachetă a SUA, iar în 2014 proiectul a primit de la bugetul SUA 80 de milioane de dolari.

România a investit 11,2 milioane de dolari în baza de la Deveselu, conform ministrului Apărării, Mihnea Motoc. Pentru anul fiscal 2015, Agenția de Apărare Antirachetă a SUA a solicitat Congresului o finanțare de 123 de milioane de dolari pentru finalizarea componentei de la Deveselu și pornirea lucrărilor din Polonia.

La baza de la Deveselu, Armata SUA a acordat prin licitație 4 mari contracte de lucrări, în valoare totală de aproximativ 177 de milioane de dolari. Cele patru firme care le-au câștigat sunt Kellog Brown & Root Services (SUA, 134 milioane dolari), Exelis Systems Corporation (SUA, 5,7 milioane dolari), Glacial PROD SRL (România, cel mai mic contract, de 3,3 milioane dolari) șiZafer Taahhut, Insaat VE Ticaret A.S (Turcia, 33,6 milioane de dolari).

Într-un interviu acordat gândul în 2013, Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare și spațială și principalul negociator al Acordului cu România, spunea că „România este structurată și amplasată ideal, din punct de vedere geografic, pentru a furniza protecție pentru Europa de Sud, față de rachete balistice din Orientul Mijlociu”.

„Nu aș spune că apărarea antirachetă amplasată în România va crește amenințarea pentru România. Chiar dimpotrivă. Cred că va mări acoperirea defensivă pentru România, capacitățile de descurajare ale României și de asemenea, mai important, poziția de apărare și de descurajare a NATO”, a mai explicat Frank Rose, pentru gândul.

Participarea României la dezvoltarea componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă (European Phased Adaptive Approach / EPAA) a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării la 4 februarie 2010.

Procesul de negociere a Acordului destinat să reglementeze cooperarea bilaterală cu SUA în domeniul apărării antirachetă a fost demarat la 17 iunie 2010, textul fiind agreat la nivelul celor două delegații (ad referendum) la capătul a șapte runde de negocieri.

La 3 mai 2011, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a anunțat public decizia CSAT, privind aprobarea amplasării la Unitatea militară Deveselu, în județul Olt, a componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă. La 6 iunie 2011, Acordul a fost parafat de cei doi negociatori-șefi, Bogdan Aurescu și Ellen Tauscher, la Washington.

La 13 septembrie 2011, ministrul afacerilor externe al României și secretarul de stat al SUA au semnat, la Washington, Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice.

Documentul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 290/2011, iar la 23 decembrie 2011 a intrat în vigoare.

Pentru implementarea acestui acord, pe parcursul anilor 2012 și 2013 a avut loc o activitate intensă a echipelor de negociatori ale celor două state, conduse de Bogdan Aurescu și Frank Rose, în vederea convenirii Aranjamentelor de Implementare – documente bilaterale, necesare pentru punerea în aplicare a Acordului privind apărarea antirachetă.

La 29 iunie 2012 au fost semnate primele cinci Aranjamente de Implementare, care au fost urmate de-a lungul timpului de alte 9 acorduri similare, în total 14.