Se face lumină în cazul crimei din Constanța. Principalul suspect a mărturisit ce s-a întâmplat

Se face lumină în cazul crimei din Constanța. Principalul suspect a mărturisit ce s-a întâmplat
Publicat: 02/11/2014, 13:28

Anchetatorii din Constanța au reușit să identifice și să rețină un suspect în cazul crimei comise joi noapte, fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani, Eduard Stan, care și-a recunoscut fapta, declarând că victima i-ar fi împrumutat bani cu camătă, iar apoi l-ar fi amenințat ca să obțină sume mari de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În apartamentul în care a fost comisă crima, polițiștii au descoperit un act notarial în care se menționa că Eduard Stan îi datora victimei 10.300 de euro.

În timp cercetărilor, Eduard Stan a spus că, de fapt, suma pe care a împrumutat-o ar fi fost de 1.000 de euro, însă victima, Iustian Mihali Ananie, care ar fi fost cămătar, l-ar fi amenințat pentru a lua mai mulți bani.

Suspectul le-a spus procurorilor că ar fi plătit deja circa 3.000 de euro, iar joi noapte s-a întâlnit cu victima, în apartamentul în care locuia aceasta. Ananie l-ar fi jignit și l-ar fi amenințat din nou, ca să obțină toții bani, iar Eduard Stan a spus că la un moment dat nu a mai suportat, a luat un cuțit din bucătărie și l-a lovit pe acesta în gât, după care a fugit.

Eduard Stan a fost prins de polițiști sâmbătă seară, fiind reținut pentru ucidere din culpă. Duminică, el va fi dus în instanță, cu propunere de arestare preventivă.

Crima s-a produs joi seară, într-un apartament de pe bulevardul Aurel Vlaicu, unde un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost găsit mort, înjunghiat în gât.

De asemenea, oamenii legii au găsit sânge împrăștiat pe trei etaje ale imobilului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Suntem cu un pas mai aproape de implanturile care să trateze epilepsia