Se ia în calcul legalizarea CANABISULUI în scop medicinal. Anunțul făcut de Teodorovici/ Deputatul Rădulescu, absolvent de Medicină: E normal să fie utilizat și la noi/ Ce spune Pintea

Publicat: 20 03. 2019, 19:01
Actualizat: 12 04. 2019, 15:25

„Am discutat și eu ieri cu doamna ministru Pintea și am aflat că este o astfel de comisie care se întrunește la nivelul Ministerului Sănătății pentru a se analiza și argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale, adică pentru cei diagnosticați cel puțin în zona de cancer în fază terminală. Se ia în calcul legalizarea pentru a se utiliza în acest sens. Medical, este un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare și utilizare în scopuri medicinale a canabisului”, a anunțat ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici.

El a precizat că tema a fost dezbătută în cadrul unei comisii a Ministerului Sănătății.

„Nu știu dacă la Guvern (se lucrează la un proiect – n.r.), dar ieri a fost la Ministerul Sănătății la comisia de profil, înseamnă că asta este direcția în care se merge. Este deja o practică europeană și justificarea medicinală o are. Fiind în fază terminală pacienții, probabil că este o cale de a diminua din suferința”, a mai spus Teodorovici.

De asemenea, el a mai spus că nu este momentul unei dezbateri pentru utilizarea canabisului în scop recreațional.

„Sunt multe practici în alte state europene de mult legalizate care aduc avantaje și au argumentele pentru care au fost făcute. Sunt avantaje și dezavantaje. În România, oamenii văd multe dezvantaje pe mai multe subiecte, nu doar acesta. Dar deocamdată nu e momentul să ne pronunțăm”, a conchis ministrul de Finanțe.

Pintea consideră că legalizarea canabisului ar fi „un lucru bun”: Există soluții pentru pacienți

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, spune că legalizarea canabisului a fost cerută de pacienți și de rudele pacienților cu boli rare și cu afecțiuni oncologice cu care a avut, deja, o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Sănătății. Pintea a mai spus că legalizarea ar fi un „lucru bun”.

Prima întâlnire a grupului de lucru privind legalizarea consumului de canabis a avut loc marți la Minister, la care au participat și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, a spus Sorina Pintea miercuri seară, la România TV.

„Asociația de pacienți cere introducerea unui medicament deoarece canabisul medicinal este un medicament folosit pentru a trata pacienții cu boli rare și pacienți cu afecțiuni oncologice. Deci se cer tot mai mult discuții pe această temă și introducerea acestui medicament ca legal în România. Am construit această comisie de specialiști în primul rând pentru a putea preciza foarte clar diagnosticele care se pretează la un asemenea tratament”, a spus ministrul Sănătății.

Ea a anunțat că va urma încă o întâlnire „mai punctuală, în sensul că vom lua niște decizii mai concrete”.

Pintea consideră că legalizarea canabisului ar fi „un lucru bun”, cel medicinal fiind utilizat atât în Canada cât și în Germania pentru efectele sale benefice în special pentru pacienții cu boli oncologice în fază terminală sau pentru cei cu boli rare, cum este epilepsia. De asemenea, ministrul a respins categoric suspiciunea potrivit căreia ar fi legalizate, astfel, drogurile, și a spus că singurii beneficiari ai legalizării canabisului ar fi exclusiv pacienții.

„Există și în acest moment medicamente de tipul stupefiantelor care sunt utilizate pentru pacienții cu anumite patologi. Nu vă imaginați că Ministerul Sănătății va lua singur această decizie. Va discuta și cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, cu reprezentanți ai Ministerului de Interne (…). Dar până la urmă trebuie să începem să discutăm. Există niște propuneri în acest sens, există soluții pentru pacienții cu anumite patologii, deci trebuie să luăm în considerare orice opinie pertinentă”, a mai spus Sorina Pintea.

Deputatul Rădulescu, absolvent de Medicină: Canabisul e folosit în tratamente medicale în lume. E normal să fie utilizat și la noi
 
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că este de acord cu legalizarea folosirii canabisului în scopuri medicinale, pentru bolnavii de cancer, precizând că ar fi un lucru normal, având în vedere că e utilizat în multe alte țări din lume.
 
„Eu sunt de acord cu asta (legalizarea canabisului folosit în scopuri medicinale – n.r.). Eu am explicat-o deja, ca medic, și trebuie să înțeleagă toată lumea, scopul medicinal este unul singur, în tratamentul cancerului. Canabisul este folosit în Israel și în mai multe zone. Am impresia că deja sunt firme israeliene în România care au culturi de canabis pentru scopuri medicale, care iau avizele de la SRI, de la Ministerul Sănătății, sunt supravegheați ca să nu facă altceva cu ele, și care îl folosesc pentru tratamentul cancerului. Nu în România se folosește. Ei fac aici pentru străinătate”, a afirmat Cătălin Rădulescu, miercuri, pentru MEDIAFAX.
 
Social-democratul a adăugat că trebuie supravegheată situația pentru a nu fi utilizat canabisul în alte scopuri decât cele medicinale.
 
„Dacă este procedură medicală folosită peste tot în lume, atunci trebuie să lăsăm să facă chestia asta. Sigur trebuie supravegheat să nu se folosească în alte scopuri, pentru oameni care se droghează. Dacă este în scop medical, atunci este normal să susținem chestiunea aceasta. Cum să nu susținem? Mai ales că noi suntem pe primul loc în Europa la cancer și la bolile cardiologice. Canabisul se folosește în tratamentul medical al cancerului și în alte maladii. Dacă acest canabis este folosit în tratamente medicale în lume, este normal să fie folosit și la noi exact pentru acest scop și nu pentru alte scopuri” a conchis deputatul PSD.

Foto: Hepta