Se întâmplă în Iași. Au pus termopane la o școală care stă să se prăbușească
La scurt timp după ce au fost montate geamuri termopan la o școală din comunca Belcești, județul Iași, pereții clădirii au cedat, iar acum au ajuns să fie sprijiniți de bârne.
Ideea de a monta geamurile termopan, deși clădirea veche necesita lucrări de consolidare, a venit de la fostul primar al comunei, Constantin Petraș. El ar fi cheltuit 100.000 de lei pentru a monta termopanele, potrivit Bună Ziua Iași.
Curtea de Conturi Iași acuză acum neregulile de la Primăria Belcești privind felul în care au fost folosiți banii alocați pentru lucrările de modernizare a celor două unități de învățământ din comună.
Reprezentanții instituției au constat că în timpul mandatului fostului primar două firme au încasat sume importante pentru realizarea lucrărilor de reabilitare, una dintre acestea încasând bani ilegal. Între timp, cealaltă firmă de construcții a intrat în insolvență.
Acum, primarul Constantin Ciobănița spune că a obținut fonduri europene în valoare de 1,5 milioane de euro pentru modernizarea acelorași două unități de învățământ din Belcești.