Se întâmplă în România: Tramvai modernizat, blocat pe șine la prima cursă
This browser does not support the video element.
Tramvaiul, modernizat după o investiție de 10.000 de euro, se afla la prima cursă pe care a efectuat-o doar până la jumătate, după care s-a defectat, conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova fiind nevoită să îl tracteze până la depou cu o autobasculantă.
Potrivit directorului RAT Craiova, Sorin Manda, a fost vorba de o defecțiune a chopperului, iar vineri, înainte de a fi trimis în cursă, tramvaiul a fost verificat de firma care se ocupă de mentenanța lor.
„În timpul probelor pe care le-am făcut înainte de a relua circulația tramvaielor în Craiova, au fost sesizate unele probleme la acest tramvai. Chopperele au fost montate printr-un proiect european în perioada 2008-2013, iar firma care le-a montat se ocupă și de mentenanța lor. Vineri i-am rugat să vină să îl verifice și să îl repare dacă este nevoie. La ora 16 ne-au spus că este totul în regulă și am trimis tramvaiul în cursă. A reușit să parcurgă traseul doar dus. La întoarcere a rămăs fără alimentare electrică și l-am tractat până la depou. Astfel de defecțiuni sunt, din păcate, inerente având în vedere parcul învechit de care dispunem. Așteptăm deschiderea liniilor de finanțare pe fonduri europene pentru a putea achiziționa tramvaie noi. Angajații Regiei când au reabilitat tramvaiele, au lucrat la partea de interior, la scaune, podea, iluminat și la bandajele și cuplajele de la roți, dar nu au intervenit și asupra sistemelor de alimentare cu energie electrică ale acestora”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Sorin Manda, directorul RAT Craiova.
Circulația tramvaielor în Craiova a fost reluată miercuri, după trei ani de pauză, perioadă în care a fost reabilitată calea de rulare dar și sistemul de alimentare cu energie electrică de pe traseu.