11:45
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poliția Județeană Timiș, polițiștii au prins, joi, un bărbat în vârstă de 44 de ani, suspectat de comiterea unui furt dintr-o societate comercială din localitatea Săcălaz, județul Timiș.
Conform sursei citate, bărbatul, angajat al societății comerciale, ar fi intrat, în 7 ianuarie, prin forțarea ușii de acces, în depozitul societății, de unde ar fi furat două tone de miez de nucă.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 60.000 de lei.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Județene Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.