Prima pagină » Știri » Se întorc PLOILE. Vremea va fi CAPRICIOASĂ până la sfârșitul lunii

Se întorc PLOILE. Vremea va fi CAPRICIOASĂ până la sfârșitul lunii

Se întorc PLOILE. Vremea va fi CAPRICIOASĂ până la sfârșitul lunii

Meteorologii anunță că ploile se vor extinde pe tot teritoriul țării de miercuri, însă temperaturile rămân cele normale pentru această perioadă. Vremea va fi capricioasă până la sfârșitul lunii.

„De marți, se înmulțesc ploile, ca și apariție, dar și ca arie. Dacă luni au fost doar câteva celule, de marți vor apărea și în sudul extrem, în sud-est, dar în Bucuești mai puțin. De miercuri, vor fi pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ, cam pe tot teritoriul țării, iar temperaturile vor fi modeste, undeva în jurul celor normale, cu 30-31 de grade în sud, pentru că vorbim de intervale cu ploaie. Vor fi mai scăzute în zonele nordice și centrale, acolo unde sunt mai multe perioade cu nori, cu 22-24 de grade Celsius”, a declarat pentru MEDIAFAX Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit surisei citate, zilele cu ploaie se vor menține până la sfârșitul lunii.

„Rămânem în masă instabilă până la sfârșitul lunii, adică vom avea ploi frecvent după-amiaza și seara în mod deosebit, cele mai expuse fiind zonele de deal și de munte, dar și în restul țării”, mai explică meteorologul.

În ceea ce privește zilele de caniculă, mai ales că suntem în mijlocul verii și că, până acum, nu a existat un astfel de episod, meteorologul are vești bune.

„Nu se întrevede nimic, poate un semnal slăbuț, spre sfârșitul lunii, dar se poate schimba de la o zi la alta”, mai spune Alina Șerban, meteorolog ANM.

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și