Se prelungește starea de alertă în România? Anunțul făcut de Nelu Tătaru, ministrul Sănătății
Ministerul Sănătății va propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, având în vedere că numărul de cazuri noi de coronavirus a crescut alarmant în ultimele săptămâni.
„După cum vedem şi evoluţia, suntem pe un platou. Propunerea Ministerului Sănătăţii este de prelungire a stării de alertă cu încă 30 de zile„, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, în cadrul unei conferințe de presă.
România se află în stare de alertă din 15 mai. Pe 16 iunie a fost prelungită cu încă 30 de zile, iar în data de 16 iulie autoritățile au decis, din nou, prelungirea.
Apoi, pe 14 augut, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe întreg teritoriul țării din data de 16 august. În următorele zile, Ministerul Sănătății va propune din nou extinderea cu încă 30 de zile.
Încă 1.271 de cazuri noi de coronavirus în România. Se prelungește starea de alertă?
Până pe 9 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 98.304 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. 41.002 pacienți au fost declarați vindecați și 12.557 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În prezent, la terapie intensivă sunt internați 459 de persoane infectate cu coronavirus.
De la începutul pandemiei de coronavirus în România, 4.018 persoane au decedat.