Prima pagină » Știri » Sebastian Ghiță, urmărit penal în dosarul cumnatului lui Victor Ponta. Deputatul a fost pus sub control judiciar

Sebastian Ghiță, urmărit penal în dosarul cumnatului lui Victor Ponta. Deputatul a fost pus sub control judiciar

Deputatul Sebastian Ghiță a fost adus cu mandat, marți, la DNA Ploiești, el precizând că este suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta.

Sebastian Ghiță a declarat, la ieșirea de la audieri, că a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA Ploiești, în dosarul cumnatului lui Victor Ponta. De asemenea, Ghiță a anunțat că a fost pus sub control judiciar de către procurori, fiindu-i interzis să intre în contact cu președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, și cu fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

Conform DNA, Sebastian Ghiță este urmărit penal pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat.

„Procurorii suspectează, nu doar pe mine, ci și pe alți factori politici din județ, că i-am favorizat, că noi am intervenit și i-am favorizat. Relația mea cu domnul Herțanu nu e foarte strânsă, ne-am întâlnit de 5-6 ori. Nu aș fi avut niciun interes în a-l sprijini”, a spus Sebastian Ghiță, negând că la întâlnirile cu Herțanu ar fi participat vreodată și premierul Victor Ponta.

„Acuzația împotriva mea este că am sprijinit acest grup. Nu pot să îmi dau seama cum i-am sprijinit. Nu am beneficiat de ceva”, a mai spus Ghiță.

Conform DNA, Sebastian Ghiță a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând de marți 17 februarie. Pe durata acestei măsuri, Ghiță este obligat să vină la DNA de câte ori este chemat, să informeze DNA dacă își schimbă domiciliul, să meargă la IPJ Prahova conform programului de supraveghere stabilit de comun acord, să nu părăsească țara, să nu se apropie și să nu comunice cu persoane nominalizate de procurori, să nu folosească sau să poarte arme.

La intrarea la audieri, Ghiță a discutat despre contractul de la Comarnic

„Am venit cu mandat, am primit citație”, a spus Sebastian Ghiță, care a ajuns la DNA Ploiești în jurul orei 11.50.

„Îl cunosc pe om și probabil că procurorii au vrut să se lămurească de natura relațiilor mele cu el”, a declarat Sebastian Ghiță la intrarea la audieri, despre Iulian Herțanu, cumnatul lui Ponta.

Ghiță a mai spus că știe de contractul de la Comarnic: „Cunoaștem toți factorii politici din județ că este o situație care trenează de câțiva ani de zile și că lucrările acolo nu au funcționat foarte bine, că a fost o licitiație câștigată cu bani foarte puțini, aproape la jumătate de preț și că firma nu a reușit să performeze și să termine acea lucrare”.

Răspunzând unei întrebări, Ghiță a spus că are calitatea de suspect în acest dosar, în care este vizat Iulian Herțanu, cumnatul premierului.

Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiță a spus: „Știm cu toții că lucrările acolo nu au mers așa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reușit să performeze și să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”.

Întrebat dacă a fost implicat în acest contract, deputatul a spus că nu. Întrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, dacă nu este implicat în acest contract, Ghiță a răspuns: „Îl cunosc pe om (Iulian Herțanu -n.r.) și probabil că procurorii vor să se convingă de natura relațiilor mele cu dânsul”.

Întrebat dacă este prieten cu Iulian Herțanu, deputatul de Prahova Sebastian Ghiță a spus că îl cunoaște, că l-a văzut „de câteva ori, cu diferite ocazii”, că nu are o relație foarte strânsă cu acesta, dar că „presupune despre asta este vorba”.

Inițial, Sebastian Ghiță a spus că nu cunoaște calitatea în care a fost chemat la DNA Ploiești, spunând că „este o instituție unde nu dorești să ai calități.

În final, la întrebările jurnaliștilor, el a citit de pe un mandat de aducere pe care îl ținea în mână, răspunzând că are calitatea de suspect.

La ora transmiterii acestei știri, la DNA Ploiești sunt audiați Iulian Herțanu, cumnatul premierului Ponta, fostul consilier județean în CJ Prahova Mihai Coman, precum și o altă persoană suspectată în acest dosar.

Potrivit unor surse judiciare, un rol important în acest dosar îl are Mihai Coman, care în prezent este consilier la SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliul Județean Prahova cu mai multe consilii locale din județ și care de câțiva ani derulează cel mai important proiect european din Prahova, pentru introducerea canalizării în mai multe localități.

Mihai Coman a fost consilier județean PSD în mandatul 2000-2004 și deține firma SC Indserv din Ploiești.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție Ploiești fac cercetări într-o cauză penală privind infracțiuni asimilate celor de corupție și infracțiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă transmis marți de DNA.

Potrivit sursei citate, în acest dosar au loc 14 percheziții, majoritatea în București și Ploiești, la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care se fac percheziții este SC Exfin SRL, punctul de lucru din București, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora și cumnatul primului ministru, Alexandra și Iulian Herțanu.

De asemenea, percheziții sunt făcute și la locuința familiei Herțanu, tot din București.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că în acest dosar este vizată și SC Grossman Engineering Group SRL, una dintre firmele la care Iulian Cristian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, este administrator de drept și, începând din 25 aprilie 2014, administrator de fapt, el fiind și angajat al SC CVR Asfalt Construct Group SRL Dobroești, județul Ilfov.

Potrivit surselor citate, Iulian Herțanu, împreună cu Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator și asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL București și SC Gefam Pro SRL Dobroești, precum și cu Mihail Marian Coman, administrator și asociat la SC Indserv SRL Ploiești și SC Indserv Proiect SRL Ploiești și angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcția de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, „au constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea câștigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic»”.

Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL și SC Hidro Prahova SA Ploiești, acesta fiind finanțat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanții acestor firme că și-ar fi însușit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinației fondurilor obținute și prin sustragerea de la plata contribuțiilor datorate către stat, respectiv prin evidențierea unor cheltuieli nereale sau operațiuni fictive în documentele societăților pe care le-au controlat.

La grupul infracțional ar fi aderat și Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate.

Sursele citate au mai declarat, pentru MEDIAFAX, că în acest dosar, care vizează infracțiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însușiți în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni și cu privire la comiterea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, printre care și fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Dan Besciu, asociat și administrator la Euroconstruct 98 Trading, a fost arestat la domiciliu în 11 decembrie 2014, fiind acuzat într-un dosarul al DIICOT care vizează fapte de evaziune, spălare de bani și delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei. Besciu este sub control judiciar din 7 ianuarie, când instanța supremă i-a schimbat măsura arestului la domiciliu.

Citește și