SECETĂ ÎN ROMÂNIA. Guvernul a alocat 42,8 milioane de euro pentru sprijinirea a 600.000 fermieri
Guvernul a aprobat, sâmbătă, alocarea a 42,8 milioane de euro ca ajutor pentru circa 600.000 fermieri afectați de seceta din ultima perioadă, sprijinul fiind de 100 de lei pe hectar, pentru suprafețe cuprinse între un hectar și maximum 10 hectare, a anunțat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin
Beneficiarii schemei sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, persoane juridice, precum și orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care dețin suprafețe de culturi agricole în teren arabil și au înființat culturi în toamna anului 2011 și primăvara anului 2012.
Numărul estimat de beneficiari, potrivit ministrului Agriculturii, este de aproape 600.000 de fermieri, suprafața de teren arabil pentru care se acordă sprijinul fiind de circa 1,9 milioane hectare.
Suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăși echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar.
Constantin a precizat că cererile de sprijin trebuie depuse până la 15 octombrie, iar ajutorul va fi plătit începând cu 1 noiembrie 2012.
Sumele necesare au fost prevăzute, parțial, în bugetul pentru anul în curs, iar altă parte va fi asigurată din bugetul pe anul viitor, a mai spus ministrul Agriculturii.
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă că, potrivit prognozelor europene, România este țara cea mai afectată de secetă dintre țările europene și a solicitat ca Ministerul Agriculturii să înceapă procedurile de sprijinire a fermierilor.