Secretar de stat: Sunt șanse foarte mari pentru deschiderea unui nou zăcământ de minereu de uraniu
Secretarul de stat în Departamentul pentru energie din Ministerul Economiei, Maricel Popa, a declarat că „sunt șanse foarte mari” ca Guvernul să găsească bani pentru exploatarea unui zăcământ de uraniu în județele Neamț și Harghita.
„Vă pot spune că sunt șanse foarte mari de a găsi finanțare pentru deschiderea zăcământului de la Tulgheș-Grințieș. Nu se va închide mina de la Crucea (județul Suceava – n.r.), ci se va dezvolta un alt perimetru care va îngloba resursa umană și profesionalismul angajaților de la sucursala Suceava”, a declarat Popa, citat într-un comunicat al Companiei Naționale a Uraniului (CNU).
Zăcământul de la Tulgheș (Harghita) – Grințieș (Neamț) este considerat cel mai bogat din țară, iar intenția deschiderii exploatării miniere de la Grințieș datează încă din 1998.
De asemenea, zăcământul de Crucea-Botușana a fost deschis în urmă cu 30 de ani și este singurul aflat în exploatare în România. La mina Crucea lucrează aproximativ 700 de angajați.
Minereul de uraniu extras la Crucea este transportat la sucursala CNU Feldioara, unde se obține pulberea sinterizabilă de UO2 necesară fabricării combustibilului nuclear utilizat la producția energiei electrice la centrala nuclearelectrică Cernavodă.
CNU se află în portofoliul Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie, și a fost înființată în 1997. Compania are în administrare resursele minerale de uraniu din România.