Secretarul de stat Fedorca, despre profesorul din Lugoj: Trebuie să fie scos din învățământ, nu are ce căuta în școală
Secretarul de stat în Ministerul Educației Stelian Fedorca spune că profesorul de la colegiul din Lugoj care a dedicat elevilor săi o carte scrisă de el, în care vorbește despre experiențele sale sexuale folosind limbaj pornografic, trebuie scos din învățământ, întrucât nu are ce căuta în școală.
„Voi vorbi cu șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Cornel Petroman, despre acest caz. Școala ar trebui să convoace Consiliul de administrație și să analizeze cazul. Primul pas este întrunirea comisiei de disciplină. Nici nu cred că este cazul să se întrunească consiliul profesoral. Este suficient Consiliul de administrație”, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Stelian Fedorca.
Secretarul de stat crede că un astfel de profesor nu are ce căuta în școală, iar consiliul de adminsitrație al școlii poate decide desfacerea contractului de muncă al acestuia.
„Să se evalueze cazul, să fie scos din învățământ. Dacă se dovedește că este autorul unei astfel de cărți, cu limbaj pornografic, în care își povestește relațiile sexuale, pe care a dedicat-o elevilor, Consiliul de administrație poate decide desfacerea contractului de muncă”, a mai spus Fedorca.
Horațiu Suciu, profesor de istorie și directorul adjunct al Colegiului Național „Iulia Hașdeu” din Lugoj, a publicat, în toamna anului trecut, o carte pe care le-a dedicat-o elevilor și în care vorbește despre experiențele sale sexuale.
Volumul, „Nefinisate opere postume”, are 250 de pagini și conține pasaje pornografice.
„Odată, într-o discotecă, m-am dat la o tipă. Am dat-o peste cap atât de tare, că mi-a zis să merg cu ea în toaleta femeilor. Și m-am dus. A fost straniu să mă p..ș în buda femeilor. (…) Fata asta, căreia nu-i știam nici numele, udă, dorindu-și să se f…ă, s-a uitat (sic!) la mine uluită când am plecat. Nici n-am încercat să fac efortul să mi-o scol”, scrie profesorul în carte.
Apoi continuă: „Am frecat un ness, turnând peste două degete de rom și m-am lăsat convins că seara trecută reușisem să am o erecție (după cât timp?) și să mă masturbez. Mi-am privit palma și ceea ce am văzut m-a făcut să zâmbesc satisfăcut de noul nivel de indecență atins de mintea mea. Doar că, după o atentă observație, ceea ce părea un desen cu pix roșu al unei p…e s-a dovedit a fi o evoluție a iritației. (…) Nu m-am putut abține și, întâi curios ca un explorator, am început să mă mângâi cu degetul mijlociu de la mâna dreaptă. A fost atât de bine, că am repetat activitatea de mai multe ori de-a lungul zilei”.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Timiș spune că se va sesiza în acest caz.
„Mai întâi trebuie să vedem și noi ce a scris, apoi, sigur că ne vom sesiza. Măsurile care se vor lua împotriva profesorului vor fi la nivelul conducerii unității de învățământ unde acesta activează. Oricum, prostia nu se prescrie. Mă miră foarte tare să aud aceste lucruri despre Horațiu Suciu, mai ales că îi cunosc familia, provine dintr-o familie bună de profesori. Va trebui să stăm de vorbă și cu el. Cum să scrii cretinismele astea?”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, șeful ISJ Timiș, Cornel Petroman.
Profesorul Horațiu Suciu nu a putut fi contactat.
La lansarea cărții, el explica, însă, rațiunea pentru care a scris acest volum. „E o experiență faină să scrii o astfel de carte. Ce te face să scrii o astfel de carte? Ca și profesor, când lucrezi cu copiii, încerci să le dai exemple și să îi împingi cât mai departe. Elevii noștri au nevoie de astfel exemple. Sigur că ei ne vor întrece, dar au nevoie de exemple. Profesorul din mine m-a împins să scriu această carte”, declara Horațiu Suciu, citat de un ziar local.